Video Americanii nu mai suportă măsurile impuse de autorități! Modul inedit în care au protestat a făcut înconjurul lumii
12.05.2020, 08:55SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pandemia de COVID-19 a dus la măsuri drastice în cele mai multe dintre țările din întreaga lume, prin care autoritățile au încercat să combată noul virus.
SUA este cea mai afectată țară la nivel mondial, cu peste 1.3 milioane de persoane infectate cu coronavirus, dintre care mai mult de 81.000 au decedat.
Americanii din Florida au protestat făcând flotări și genoflexiuni pe stradă
Chiar și în acest context, patronii de săli de fitness nu mai suportă faptul că guvernul le ține închise sălile de sport și mai mulți astfel de antreprenori din Florida au protestat în plină stradă.
Peste 20 de persoane care dețin săli de fitness în Florida s-au adunat și au protestat făcând flotări și genoflexiuni pe trotuar, iar unii dintre ei au afișat diferite pancarte prin care cereau autorităților să le fie redată libertatea.
WATCH: Protesters calling for gyms to reopen in Florida are doing squats and push-ups outside the Clearwater courthouse https://t.co/3BVzxHQPEJ #Florida #COVID19 pic.twitter.com/3cjgQ6kaM8
— WFLA NEWS (@WFLA) May 11, 2020
Fitness-ul și yoga pot contribui la întărirea sistemului imunitar, susțin americanii
Specialiștii în fitness și yoga din Statele Unite ale Americii au declarat că, în condițiile de față, redeschiderea sălilor de fitness ar duce la o imunitate mărită pentru cei care le-ar călca pragul, ajutându-i, astfel, să combată virusul.
"În astfel de momente, studiile au arătat că nivelul ridicat de stres afectează mult sistemul imunitar. Sportul și mai ales yoga ajută la relaxarea sistemului nervos și ajută la creșterea imunității", a spus unul dintre patronii sălilor de yoga.
"Cred că e important să ne permită să redeschidem sălile, pentru că acest lucru i-ar ajuta foarte mult pe oameni. Da, sunt conștientă că putem să ne antrenăm și în alte locuri, nu neapărat la sală, dar pentru multe persoane care suferă de depresie sau de alte probleme, sala de sport poate fi un loc în care să se simtă în siguranță.
Când treci printr-o perioadă mai nefastă, este mai ușor să mergi la sală și să te motivezi cu ajutorul antrenorilor de acolo, decât să o faci singur, acasă. Oamenii au posibilitatea să iasă din casă și să simtă că există o locație în care pot merge atunci când au impresia că nu există vreun loc care să li se potrivească", a explicat Tina Ballentine, membră a UFC Gym.
Etichete: sua , america , fitness , florida , coronavirus , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții