"Am avut multe prejudecăți!" Cum se vede România prin ochii unui francez
06.12.2018, 20:29SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Julien Begue este unul dintre cele mai reușite transferuri realizate de Astra Giurgiu în acest sezon. În vârstă de 24 de ani, francezul poate juca atât pe postul de atacant cât și ca mijlocaș de bandă. Jucătorul Astrei, care a mai evoluat în carieră la echipe precum Guingamp, Boulogne sau Bourg en Bresse, a oferit un interviu în presa din Franța în cadrul căruia a vorbit despre motivele pentru care a ales să vină să joace în România.
"Am avut și alte propuneri din străinătate, însă președintele de la Astra m-a sunat, iar acest lucru m-a convins că mă vrea cu adevărat. Proiectul m-a atras pentru că Astra este o echipă care dorește să joace din nou Europa League. Să joc în acest campionat reprezintă o oportunitate pentru mine, în condițiile în care sunt încă tânăr", a spus Julien Begue pentru site-ul clicanoo.re.
Begue mai spune că în momentul în care a venit în România avea în minte imaginea românilor care sunt în Franța. "Am avut multe prejudecăți când am venit în România, mai ales cu privire la românii care trăiesc în Franța.
"Cei de aici (n.r. - din România) consideră că în Franța nu sunt românii <<adevărați>>. Cei din România nu vor să meargă în Franța pentru că viața e mai scumpă decât în țara lor, ceea ce este adevărat", a mai spus Begue, care îi mai spune de români că "iubesc fotbalul".
Begue a vorbit și despre obiectivele turistice din România. "Am avut ocazia să vizitez castelul lui Dracula, nu e chiar rău. În România este o cultură care nu este atât de diferită. Aici găsiți mici bazare, comercianți de legume. Tatăl meu care a venit aici timp de două săptămâni, a iubit-o mai mult decât Franța. Prietenei mele îi place România", a mai spus Julien Begue.
Etichete: astra giurgiu , julien begue
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții