Adrian Porumboiu, dezvăluiri din perioada ”Cooperativei”: ”Echipele jucau, dar blaturile erau”
articol scris de Digi Sport29.03.2022, 16:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adrian Porumboiu (71 de ani), fost arbitru și patron al echipei de fotbal FC Vaslui, a vorbit despre perioada în care în România rezultatele unor meciuri erau stabilite înainte de disputare.
Fostul conducător al echipei din Moldova a dezvăluit cum în perioada ”Cooperativei” rezultatele erau de așa manieră încât echipele Steaua și Dinamo să termine pe primele locuri în clasament.
Adrian Porumboiu: ”Erau două puteri mari”
Adrian Porumboiu spune că arbitrii care erau deja la un anumit nivel de corectitudine, nu mai erau trimiși la meciurile unde se știa deja deznodământul.
”Oh, la la! Ispite de toate felurile. Bani, interese, femei. Tot ce era pe lume! Înainte de Revoluție, erau două puteri mari. Nu erai corect, te făceau zob. Au vrut să facă niște mizerii. Dacă n-aveai treaba cu niciuna dintre echipe, arbitrai ce era în teren.
Dar era jucători greu de strunit. La Steaua – Sportul, în minutul 5 aveam deja două galbene. Toate meciurile pe care le-am avut, nu știu dacă au fost trei în care am comis greșeli de tipar. Arbitraj perfect n-a fost și n-o să existe niciodată.
Echipele jucau fotbal, dar blaturile erau. Mergeau pe coloane. Erau două coloane mari, Dinamo și Steaua. Eu n-am intrat. Acolo unde erau meciurile rezolvate n-aveau sens să mai pună arbitri care chiar erau arbitri”, a declarat Adrian Porumboiu, potrivit AS.ro.
Cooperativa este recunoscută ca perioada în care mai multe cluburi din Liga 1 decideau înaintea startului sezonului campioana României, dar și echipele care vor retrograda.
Adrian Porumboiu a fost arbitru în perioada 1976-1977, în timp ce la clubul FC Vaslui a fost patron o perioadă de 10 ani, echipă la care a renunțat în anul 2013.
Etichete: adrian porumboiu , steau - dinamo , cooperativa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții