News Alert Adrian Mititelu va fi eliberat din închisoare, după ce a câștigat procesul. ”Victorie!”
articol scris de Digi Sport26.05.2022, 15:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mititelu, patronul celor de la U Craiova 1948, a fost condamnat pe 5 noiembrie 2020 la trei ani de închisoare cu executare, în cazul transferului lui Mihai Costea.
După un an și jumătate de închisoare, Adrian Mititelu a primit vestea eliberării. Fiul său a făcut anunțul pe rețelele sociale.
Adrian Mititelu va fi eliberat din închisoare! ”Împreună vom fi mai puternici”
”Victorie! Azi, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, excepție invocată de Adrian Mititelu în data de 20.05.2020 în dosarul în care a fost condamnat total nelegal la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani pe care o execută în prezent.
În concret, pe lângă toate motivele ce conduceau la o soluție de achitare, soluție ce a fost dispusă în primă instanță, Adrian Mititelu trebuia să beneficieze de încetarea procesului penal întrucât a survenit prescripția răspunderii penale. Acest fapt nu s-a întâmplat, întrucât, instanța a aplicat prevederile art 155 alin 1 cod Penal, norma ce a fost astăzi declarată neconstituțională urmare admiterii excepției de neconstitutionalitate invocate de Adrian Mititelu în dosarul solutionat cu condamnarea sa.
Efectul deciziei de azi este că încetează de îndata executarea pedepsei și într-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat. Împreună vom fi mai puternici!”, a scris Adrian Mititelu Jr pe contul său de Facebook.
La începutul anului 2021, Adrian Mititelu a mai primit o condamnare
La începutul anului 2021, Adrian Mititelu a mai o lovitură. Tribunalul Dolj l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare într-un alt dosar de evaziune fiscală.
Mititelu, care ispășea deja o pedeapsă de trei ani de închisoare, a mai fost găsit și cu alte nereguli. ”Săvârşirea infractiunii de evaziune fiscală în formă continuată!” a fost verictul dur pe care l-au dat magistrații. Se pare că a fost vorba și despre constituirea unui grup infracțional organizat.
Mititelu a avut de plată și suma de 18,24 milioane lei, aproximativ 3,7 milioane de euro.
Etichete: adrian mititelu , adrian mititelu inchisoare , patron u craiova 1948 , eliberare adrian mititelu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții