A ieșit din fotbal și i-a ”explodat” averea! Fostului conducător de la Dinamo îi priește în afaceri
articol scris de Digi Sport02.05.2024, 17:14
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionuț Negoiță (50 de ani) a fost conducătorul echipei Dinamo București, în perioada 2013-2020.
Imediat după ieşirea din acţionariatul ”câinilor-roșii”, Ionuţ Negoiţă avea o avere estimată la 102 milioane de euro.
La patru ani distanță după ce a renunțat la clubul Dinamo, Ionuţ Negoiţă are acum o avere estimată la 260 de milioane de euro
Fostul conducător al ”câinilor” e în ascensiune în topul celor mai bogaţi români. Avuția fostului patron de la Dinamo a ajuns să fie acum de două ori şi jumătate mai mare decât atunci când omul de afaceri ”controla” clubul din Ștefan cel Mare.
”Pe lângă construcții, Negoiță a fost de-a lungul timpului implicat și în fotbal. El a fost patronul echipei de fotbal Dinamo în perioada 2013-2020.
În 2020, el a cedat pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo și s-a retras din această industrie, pentru a se concentra pe afacerile imobiliare”, a relatat Forbes, în articolul în care a anunțat clasarea lui Ionuţ Negoiţă pe locul 21 în topul celor mai bogaţi români, potrivit as.ro.
Negoiţă a cedat pachetul majoritar de acţiuni lui Pablo Cortacero. Situaţia de atunci a declanșat ulterior un scandal uriaş după ce spaniolul nu a făcut decât ”investiţii pe hârtie”. Dinamo a trebuit să gestioneze o situaţie foarte dificilă ulterior. Jucătorii aduşi de grupul lui Pablo Cortacero au fost plătiţi cu salarii foarte mari, fapt ce adus foarte multe probleme financiare ”alb-roșilor”.
- Dinamo este deţinută acum de Red & White. Din acţionariatul ”câinilor” face parte şi Eugen Voicu, iar administrator special al clubului este Andrei Nicolescu.
Ionuț Negoiță a dezvăluit ce rol a avut fotbalul în viața lui și care a fost domeniul în care a câștigat cei mai mulți bani
Cel mai bun an din mandatul lui Negoiță la Dinamo a fost în 2017, când trupa din ”Ștefan cel Mare” a terminat sezonul pe locul trei, a câștigat Cupa Ligii și a obținut calificarea în preliminariile Europa League.
Fotbalul l-a ajutat să devină celebru, dar i-a și ”șlefuit” strategia.
”Fotbalul îți oferă o notorietate cantitativă, mult mai mare, este cel mai iubit sport și cel mai urmărit. Lumea mă cunoaște și prin intermediul imobiliarelor, au mai fost ceva domenii care am făcut lucruri mai inedite, de exemplu hotelul pe care l-am făcut era cel mai mare din Europa la momentul respectiv, și am marcat cumva piața, dar într-adevăr, fotbalul este sportul rege.
Este foarte important în viață este să știi să te reorganizezi, să te repoziționezi, să te reinventezi, și de ce nu, să transformi anumite eșecuri, care vin inevitabil, într-un succes. Important este însă să nu renunți și să încerci să scoți, așa cum se spune în fotbal `maximum din fiecare fază`”, a declarat fostul investitor de la Dinamo.
Etichete: ionut negoita , actionar dinamo , bani dinamo , avere , imobiliare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții