Foto A câștigat titlul și și-a cumpărat cea mai scumpă mașină din lume
articol scris de Digi Sport31.05.2023, 10:57
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Mauro Icardi (30 de ani) a fost ”motorul” celor de la Galatasaray în acest sezon, în care formația din Istanbul a cucerit titlul în Turcia. După ce ”a strălucit” pe teren, atacantul argentinian și-a făcut un cadou pe măsură.
Împrumutat de PSG la Galatasaray până la finalul sezonului, Icardi a înscris 21 de goluri în cele 23 de apariții în SuperLig în tricoul grupării ”Cim Bom”. În plus, a oferit și 7 assist-uri. Așa cum a impresionat pe teren, sud-americanul a făcut furori și pe rețelele sociale, unde a postat mai multe fotografii cu ”bijuteria” pe care și-a cumpărat-o.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Mauro Icardi, conform Transfermarkt.
Mauro Icardi și-a cumpărat cea mai scumpă mașină din lume, un Rolls Royce Boat Tail
Mauro Icardi are un Rolls Royce Boat Tail în valoare de 25 de milioane de euro, notează Mundo Deportivo. Construită în întregime manual, aceasta este considerată cea mai scumpă mașină din lume, potrivit sursei menționate anterior.
Galerie Foto
Averea adunată de argentinian în urma carierei de sportiv se ridică la aproximativ 90 de milioane de euro, susțin site-urile de specialitate.
- Barcelona U19, Sampdoria, Inter, PSG și Galatasaray sunt formațiile din CV-ul lui Icardi.
Împrumutul său la Galatasaray se încheie în această vară și va reveni la PSG, însă ar putea schimba din nou echipa. În urmă cu o lună, presa din Italia scria că Icardi ar fi dorit de AS Roma.
Wanda Nara a anunțat că s-a despărțit de Mauro Icardi
Galerie Foto
Wanda Nara (36 de ani) și Mauro Icardi s-au despărțit. Din nou! Anunțul a fost făcut de argentiniancă în urmă cu două săptămâni și a venit la câteva luni de la momentul în care cei doi, ajunși la începutul anului în pragul divorțului, se împăcaseră.
”Da, pot să confirm, ne-am despărțit”, a spus Wanda Nara, în cadrul unei transmisiuni în direct pe rețelele sociale, potrivit Tuttosport.
La scurt timp de la anunț, Mauro Icardi a publicat pe Instagram o fotografie alături de soția sa, iar descrierea aleasă este elocventă.
”Telenovela mea turcească. Sau argentiniană”, a scris Mauro Icardi.
Etichete: mauro icardi , cea mai scumpă masina din lume , rolls royce boat tail
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții