Video Franța - Noua Zeelandă 27-13. ”Cocoșii” debutează cu dreptul la Campionatul Mondial de Rugby
articol scris de Digi Sport09.09.2023, 00:10
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Franța a reușit să o învingă pe Noua Zeelandă, scor 27-13, în cadrul primei etape a Cupei Mondiale de Rugby.
Franța - Noua Zeelandă 27-13
Chiar dacă Noua Zeelandă a început mult mai bine partida și a marcat un eseu în primul minut, ”Cocoșii Galici” au fost echipa mai bună și au obținut cele patru puncte.
În următoarea etapă din grupa A, Franța va da peste Uruguay, în timp ce ”All-Blacks” întâlnește Namibia.
VIDEO cu rezumatul meciului Franța - Noua Zeelandă 27-13
Min. 80: Final de meci!
Min. 78: Melvyn Jaminet înscrie un eseu și duce scorul la 27-13!
Min. 74: Tohams Ramos înscrie din nou din lovitură de pedeapsă!
Min. 65: Ramos transformă din nou o lovitură de pedeapsă!
Min. 57: Ramos marchează din lovitură de pedeapsă!
Min. 55: Damian Penaud reușește un eseu pentru Franța și duce scorul la 14-13.
Min. 43: Mark Telea reușește al doilea eseu al serii și o duce din nou pe Noua Zeelandă în avantaj!
Min. 41: A început a doua repriză!
Min. 40: Pauză!
Min. 29: Thomas Ramos transformă excelent și o aduce în avantaj pe Franța!
Min. 26: Richie Mo'unga transformă o lovitură de pedeapsă și duce scorul la 8-6 pentru Noua Zeelandă!
Min. 20: Thomas Ramos transformă excelent și o aduce în avantaj pe Franța!
Min. 5: Thomas Ramos marchează trei puncte și reduce din diferență!
Min. 3: Richie Mo'unga ratează transformarea, iar scorul rămâne 5-0.
Min. 2: Eseu Noua Zeelandă! Mark Telea primește mingea în flancul stâng și înscrie!
Min. 1: A început partida!
Între Franța și Noua Zeelandă s-au ”consumat”, până în acest moment, 18 partide directe, iar rezultatele înregistrate până acum sunt categoric în favoarea țării insulare din Oceanul Pacific (3 victorii Franța / 15 victorii Noua Zeelandă).
Însă, în ultima partidă dintre cele două națiuni, câștig de cauză au avut francezii, care s-au impus cu scorul de 40-25 în luna noiembrie 2021, într-un meci amical.
În grupa A a Cupei Mondiale de Rugby, cea a Franței și Noii Zeelande, se mai află Italia, Namibia și Uruguay.
Loturile celor două formații
Franța: Thomas Ramos; Damian Penaud, Gaël Fickou, Yoram Moefana, Gabin Villiere; Matthieu Jalibert, Antoine Dupont (căpitan); Reda Wardi, Julian Marchand, Uini Atonio, Cameron Woki, Thibaud Flament, François Cros, Charles Ollivon, Gregory Alldritt
Rezerve: Peato Mauvaka, Jean-Baptiste Gros, Dorian Aldegheri, Romain Taofifenua, Paul Boudehent, Maxime Lucu, Arthur Vincent, Melvyn Jaminet
Noua Zeelandă: Beauden Barrett; Will Jordan, Rieko Ioane, Anton Lienert-Brown, Mark Telea; Richie Mo'unga, Aaron Smith; Ethan de Groot, Codie Taylor, Nepo Laulala, Samuel Whitelock, Scott Barrett, Dalton Papali'i, Sam Cane (căpitan), Ardie Savea
Rezerve: Samisoni Taukei'aho, Ofa Tuungafasi, Fletcher Newell, Tupou Vaa'i, Luke Jacobson, Finlay Christie, David Havili, Leicester Fainga'anuku
Când joacă România
România face parte din Grupa B şi va întâlni pe rând liderul mondial Irlanda (9 septembrie, Stade de Bordeaux - Bordeaux, 16:30), campioana mondială Africa de Sud (17 septembrie, Stade de Bordeaux - Bordeaux, 16:00), Scoţia (30 septembrie, Stade Pierre-Mauroy - Lille, 22:00) şi Tonga (8 octombrie, Stade Pierre-Mauroy - Lille, 18:45).
Etichete: franta , noua zeelanda , cupa mondiala de rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții