România, exclusă de la Cupa Mondială? Ce scriu georgienii
06.05.2018, 13:58La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Scandalul uriaș din urmă cu două luni, la meciul Belgia - Spania, scor 18-10, meci arbitrat de românul Vlad Iordăchescu, o poate costa pe România locul la Campionatul Mondial din 2019! Surse din Georgia susțin că World Rugby urmează să anunțe pe 10 mai că România, Spania și Belgia vor fi excluse din preliminariile Mondialului!
Georgienii de la rugbyxv.ge susțin că World Rugby va tăia în carne vie pe 10 mai atunci când este așteptată decizia finală: Romania, Spania și Belgia vor fi excluse. Motivul? Cele trei naționale ar fi folosit jucîtori care nu aveau drept de joc. În cazul României, Sione Faka'osilea este jucătorul a carui eligilibitate este pusă sub semnul întrebării.
La belgieni, Victor Paquet nu era eligibil de joc, deși străbunicul său era belgian, însă legătura nu îndeplinește criteriile World Rugby, iar la spanioli, Mathieu Belle și Bastien Fuster nu aveau drept de joc, deoarece evoluaseră deja pentru naționala U20 a Franței.
Dacă decizia anunțată de georgieni va coincide cu cea oficială, atunci Rusia va merge direct la turneul final ce se va desfășura în Japonia, iar Germania ar urma să ia locul Spaniei în barajul cu Portugalia.
În plus, L'Equipe a anunțat deja că Rugby Europe va avea și ea de suferit pentru delegarea arbitrului Vlad Iordăchescu, iar Octavian Morariu, președintele forului, ar putea fi demis după ce a refuzat să îl schimbe pe arbitrul român de la o partidă de rezultatul căreia depindea și naționala României.
Deși România a pierdut cu Georgia, 16-25, rezultatul dintre Belgia și Spania a făcut ca "stejarii" să rămâ printre țările care sunt prezente la toate ediţiile competiţiei.
În acest monent, tricolorii vor face parte din grupa A la Cupa Mondială de anul viitor, alături de Irlanda, Scoţia, Japonia şi o echipă venită din barajele de calificare. România va debuta la CM chiar contra ţării gazdă a competiţiei, Japonia, pe 20 septembrie.
Etichete: romania , japonia , rugby , georgia , cupa mondiala , suspendare , jucatori , excludere , drept de joc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții