News Alert România, în finală la ștafetă 4x100 m liber masculin, la Mondialele de natație pentru juniori
articol scris de Digi Sport30.08.2022, 20:17
Elite League U20: Italia - România, marți, 15:00, DGS 1
Liga Națiunilor: Ungaria - Germania, marți, 21:45, DGS 1
Echipa României, cu David Popovici în componență, s-a calificat în finala probei de ștafetă 4x100 m liber masculin, la Campionatele Mondiale de natație pentru juniori de la Lima (Peru).
România, în finală la ștafetă 4x100 m liber masculin, la Mondialele de natație pentru juniori
Echipa României s-a calificat în finala probei de ștafetă 4x100 m liber masculin cu primul timp din serii.
În componența David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Sebastian Dinu, ștafeta României și-a încheiat evoluția cu timpul de 3:19.28 minute.
Astfel, cu cel mai rapid timp, ștafeta României este favorită în finală, care este programată în această noapte, de la ora 3:21, ora României.
Tot marți, Vlad Stancu (17 ani) s-a calificat în finala probei de 400 de metri liber, în prima zi a Campionatelor Mondiale de Nataţie pentru juniori de la Lima.
Sportivul legitimat la CSA Steaua a fost cronometrat cu al treilea timp în calificări (3:51.43 min).
Finala probei de 400 metri liber se va desfăşura în această noapte, de la ora 2:02, ora României.
După cele două medalii de aur obținute la Campionatele Europene de la Roma, David Popovici este marele favorit la Mondialele de natație de la Lima.
La individual, David Popovici (17 ani) va concura în probele de 100 metri liber și 200 metri liber.
Lotul României la Campionatele Mondiale de natație pentru juniori de la Lima
- David Popovici (100 m liber, 200 m liber)
- Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber,)
- Bianca Costea (50 m liber, 100 m liber)
- Patrick-Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber)
- Rebecca-Aimeee Diaconescu (50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber)
- Aissia-Claudia Prisecariu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate)
- Ştefan Cozma (200 m liber, 200 m fluture)
- Alexandru Constantinescu (50 m spate, 200 m spate)
- Andra Denisa Gorecki (100 m fluture, 200 m fluture)
Etichete: romania , lima , david popovici , campionatele mondiale de natatie , alexandru constantinescu , Ştefan cozma , patrick sebastian dinu , stafeta 4 x 100 de metri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții