Prima medalie pentru România la Campionatele Europene de la Otopeni. Andrei Ungur a obținut bronzul
articol scris de Digi Sport08.12.2023, 19:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sportivul român Andrei Ungur a câştigat medalia de bronz în proba de 100 m spate, vineri seara, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni, cu timpul de 50 sec 04/100.
Andrei Ungur a bifat cea mai mare performanță din cariera sa
Ungur (25 ani) a reuşit cea mai mare performanţă a carierei, confirmând rezultatele din serii şi semifinale. El a înregistrat al treilea timp atât în serii (50 sec 61/100), cât şi în semifinale (50 sec 33/100).
- Citește și: David Popovici & co, pe locul 7 în proba de ştafetă 4x50 m liber de la CE de înot de la Otopeni
În această probă au fost acordate două medalii de bronz, italianul Lorenzo Mora fiind cronometrat cu acelaşi timp cu Ungur, 50 sec 04/100.
Medalia de aur a fost cucerită de francezul Mewen Tomac, în 49 sec 72/100, argintul revenind conaţionalului Yohann Ndoye-Brouard, în 49 sec 96/100.
Prima medalie a României la Europenele în bazin scurt a fost adusă de Andrei Ungur
Andrei Ungur a adus României prima medalie la Europenele în bazin scurt de la Otopeni. România participă la Europene cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieţi), selecţionaţi în baza formei arătate la Campionatele Naţionale în bazin scurt din perioada 9-12 noiembrie, desfăşurate tot la Otopeni.
- Citește și: David Popovici s-a calificat în finala de 200 m liber de la Europene și ”și-a speriat” adversarii
La precedenta ediţie a Europenelor în bazin scurt, care a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glinţă a obţinut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate.
Etichete: medalia de bronz , andrei ungur , campionatele europene de la otopeni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții