Video David Popovici s-a întors în România. Discurs de campion, aplaudat la scenă deschisă: "Vreau să spun ce e mai important"
articol scris de Digi Sport26.06.2022, 21:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dublul campion mondial David Popovici a revenit în România, după ce a făcut istorie la Mondialele de la Budapesta.
David Popovici s-a întors în România. Discurs de campion, aplaudat la scenă deschisă: "Vreau să spun ce e mai important"
Puștiul de 17 ani a fost așteptat cu covorul roșu pe aeroportul Henri Coandă. O mulțime de personalități au fost dornice să-l întâmpine pe recordmanul legitimat la Dinamo.
Ajuns la salonul prezidențial al aeroportului, David Popovici a avut un discurs superb, în care i-a pus pe prim plan pe românii care l-au susținut.
A trăit clipe magice din probele de 200 de metri liber și 100 de metri liber, ambele la seniori și ambele finalizate cu medalii de aur. La cea de 200 de metri, el a stabilit și un record la juniori.
"Trebuie să recunosc că nu sunt obișnuit cu atât de multă lume și atât de multă atenție, însă sunt tot eu, la fel de natural.
Cel mai important lucru pe care îl am de spus este să mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine, care m-au suținut și care mă susțin în continuare.
Le mulțumesc românilor care m-au urmărit, celor care au venit și m-au văzut pe viu, dar și celor din fața televizoarelor.
E superb și cred că multă lume ar vrea să fie în situația mea și să știe că atât de multă lume îl susține. Sunt chiar onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături de mine, sincer", a spus Popovici, în aplauzele tuturor celor prezenți, care a umplut salonul prezidențial.
David Popovici, două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta
Considerat noul fenomen al natației, David Popovici este doar al doilea sportiv din istorie care reușește să câștige și proba de 100 de metri liber și cea de 200 de metri liber la aceeași ediție a Campionatului Mondial de natație.
Precedentul înotător care a mai izbutit o astfel de performanță este americanul Jim Montgomery, care obținea medalia de aur în ambele probe în 1973, acum 49 de ani, secolul trecut, la chiar prima ediție a Mondialului de natație.
Președintele României, Klaus Iohannis, îi va decora pe David Popovici și pe antrenorul său, Adrian Rădulescu, cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler.
În cadrul aceleiași competiții, Robert Glință a încheiat pe locul 5 proba de 50 de metri spate.
Etichete: david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții