David Popovici a pierdut titlul european! Românul a ratat podiumul la proba de 200 de metri liber în bazin scurt
articol scris de Digi Sport09.12.2023, 18:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
David Popovici (18 ani) s-a clasat doar pe locul patru în finala probei de 200 m liber de la Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Otopeni.
Locul 4 pentru David Popovici la proba de 200 de metri liber
Popovici a fost cronometrat cu timpul de 1 min 41 sec 52/100, fiind devansat de britanicii Matthew Richards, 1 min 41 sec 01/100, James Guy, 1 min 41 sec 12/100, şi de lituanianul Danas Rapsys, 1 min 41 sec 15/100.
Campionul european en titre se calificase în finală cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 42 sec 04/100, după ce în serii fusese înregistrat cu al treilea timp, 1 min 42 sec 39/100.
- Sâmbătă dimineaţa, Popovici s-a calificat în semifinale la 100 m liber cu al doilea timp.
Vineri seara, Andrei Ungur a câştigat prima medalie pentru România la Europenele de la Otopeni, bronz în proba de 100 m spate.
România participă la Europene cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieţi), selecţionaţi în baza formei arătate la Campionatele Naţionale în bazin scurt din perioada 9-12 noiembrie, desfăşurate tot la Otopeni.
La precedenta ediţie a Europenelor în bazin scurt, care a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glinţă a obţinut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate. La Mondialele în bazin scurt din 2022 de la Melbourne, Popovici a cucerit argintul la 200 m liber.
Etichete: campionatele europene , david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții