Antrenorul lui David Popovici a dezvăluit principalele trei calități ale înotătorului. Ce obiective are la CM din Peru
articol scris de Digi Sport21.08.2022, 23:38
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
David Popovici (17 ani) se află în prim-planul sportului mondial, datorită performanțelor obținute în cadrul ultimelor competiții la care a luat parte.
Antrenorul lui David Popovici a identificat principalele calități ale sportivului + Ce obiective are în Peru
Adrian Rădulescu este antrenorul alături de care David Popovici a scris istorie în sportul românesc, dar și în cel mondial. Cei doi colaborează încă de pe vremea în care înotătorul avea 9 ani, iar Rădulescu a dezvăluit care sunt cele mai importante trei calități pe care le deține noul star al natației.
Totodată, antrenorul a spus și ce obiective și-a trasat David Popovici la Campionatele Mondiale de juniori de la Lima, ultima competiție la care va participa la grupa de juniori.
- Turneul final de la Lima va avea loc în perioada 30 august - 4 septembrie
"David este constant, consecvent și atent la detalii. Obiectivele (n.r. de la Mondialele din Peru) sunt medaliile de aur la 100 și 200 de metri liber și, bineînțeles, clasări cât mai bune cu cele două ștafete, cea de 4 x 100 m liber masulin și cea de 4 x 100 metri liber mixt", a spus Adrian Rădulescu, într-un interviu acordat pentru departamentul de comunicare a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
David Popovici, cap de afiș la Mondialele de natație de la Lima
Delegaţia României, care a plecat duminică dimineaţă spre Peru, îi cuprinde pe David Popovici (va concura la 100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber,), Bianca Costea (50 m liber, 100 m liber), Patrick-Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber), Rebecca-Aimeee Diaconescu (50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber), Aissia-Claudia Prisecariu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate), Ştefan Cozma (200 m liber, 200 m fluture), Alexandru Constantinescu (50 m spate, 200 m spate) şi Andra Denisa Gorecki (100 m fluture, 200 m fluture).
Totodată, România va mai concura şi în probele de ştafete 4x100 m liber masculin şi 4x100 m liber combinat, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Pentatlon Modern.
Delegaţia îi mai cuprinde pe antrenorii Adrian Rădulescu, Iulia Becheru, Luis Lăcătuş, Lorena Diaconescu, kinetoterapeutul Dragoş Luscan, team managerul Silviu Anastase, şeful delegaţiei, Matei Giurcăneanu, şi preşedinta federaţiei, Camelia Potec.
Ultima medalie obţinută de România la Mondialele de juniori datează din 2017, când Daniel Martin cucerea bronzul la 100 m spate. Ultimul titlu a fost adus de Robert Glinţă, în 2015, la Singapore, în proba de 100 m spate.
Etichete: adrian radulescu , david popovic , calitati david popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții