OFICIAL | Yamaha i-a găsit înlocuitor lui Valentino Rossi
29.01.2020, 16:16SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pilotul francez Fabio Quartararo (20 de ani) a fost ales să-l înlocuiască pe italianul Valentino Rossi (40 de ani) la echipa de fabrică Yamaha, la clasa MotoGP a Campionatului mondial de motociclism viteză, începând cu anul 2021, în timp ce multiplul campion mondial îşi va decide viitorul până la sfârşitul acestui an, relatează Reuters.
Într-un comunicat al echipei Yamaha se arată că ambele părţi au decis de comun acord că indiferent dacă Rossi va continua sau nu să piloteze şi în 2021, decizia lui personală va fi luată la mijlocul acestui an.
Valentino Rossi, o legendă în MotoGP
Valentino Rossi, 40 ani, o legendă a sportului motor, are în palmares nouă titluri mondiale, dintre care şapte la clasa regină MotoGP. Italianul este singurul pilot din istorie care are peste 400 curse la activ, concurând mereu cu nr. 46, chiar şi după ce a câştigat titlul mondial. În sezonul trecut, Rossi s-a clasat al 7-lea, iar ultimul său succes mondial datează din 2009.
Rossi a concurat pentru Yamaha în două perioade: 2004-2010 şi din nou începând cu anul 2013 până în prezent.
Fabio Quartararo, 20 ani, a debutat sezonul trecut la clasa MotoGp, pentru echipa Petronas Yamaha SRT, şi s-a clasat pe locul 5 în clasamentul general, cu şapte podiumuri. Celălalt pilot al echipei de fabrică Yamaha este spaniolul Maverick Vinales.
Agerpres
Etichete: moto gp , valentino rossi , yamaha , fabio quartararo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții