Video Jorge Martin, campion mondial la MotoGP: e primul titlu din carieră
articol scris de Digi Sport17.11.2024, 16:47
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Spaniolul Jorge Martin (Ducati-Pramac) a cucerit primul său titlu de campion mondial la MotoGP, categoria regină a motociclismului viteză, după ce s-a clasat pe locul al treilea în ultimul Grand Prix al sezonului, desfăşurat duminică la Barcelona (Spania).
Vicecampion mondial anul trecut, pilotul madrilen în vârstă de 26 de ani a reuşit să-l detroneze pe italianul Francesco Bagnaia (Ducati), câştigătorul titlului mondial în ultimele două sezoane.
Jorge Martin l-a detronat pe Francesco Bagnaia
Bagnaia a înregistrat duminică a unsprezecea victorie din acest an, dar nu a reuşit să-şi păstreze coroana, fiind devansat cu 10 puncte de rivalul său spaniol în clasamentul final din MotoGP.
Jorge Martin este al cincilea reprezentant al Spaniei care devine campion al lumii la cea mai importantă clasă din motociclism, după Alex Criville (1999), Jorge Lorenzo (2010, 2012, 2015), Marc Marquez (2013, 2014, 2016, 2017, 2018, 2019) şi Joan Mir (2020).
Clasamentul Marelui Premiu al Barcelonei:
1. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 40:24.740
2. Marc Marquez (Spania/Ducati-Gresini) +1.474
3. Jorge Martin (Spania/Ducati-Parmac) +3.810
4. Alex Marquez (Spania/Ducati-Gresini) +5.322
5. Alex Espargaro (Spania/Aprilia) +5.753
...
Clasamentul final al Campionatului Mondial de MotoGP:
1. Jorge Martin (Spania/Ducati-Pramac) 508 puncte
2. Francesco Bagnaia (Italia/Ducati) 498
3. Marc Marquez (Spania/Ducati-Gresini) 392
4. Enea Bastianini (Italia/Ducati) 386
5. Brad Binder (Africa de Sud/Red Bull KTM) 217
....
VIDEO cu finalul cursei de la Barcelona
Etichete: motogp , jorge martin , francesco bagnaia , jorge martin moto gp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții