Românul plecat ca turist în Coreea de Sud şi-a îndeplinit visul: va concura la JO de iarnă
22.02.2018, 10:36SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Paul Muntean şi-a îndeplinit visul şi va concura la Jocurile Olimpice de iarnă, de la PyeongChang.
Eliminat iniţial din lotul pentru Coreea de Sud şi înlocuit cu o rezervă pentru bobul dublu feminin, Beatrice Puiu, de Federaţia Română de Bob şi Sanie, Muntean a plecat în Coreea de Sud la intervenţia COSR, însă şansele sale de a şi concura erau minime.
Accidentarea lui Ciprian Daroczi, în manşa a treia a probei de bob dublu masculin, a fost însă norocul lui Paul Muntean, căruia COSR a reuşit să-i obţină acreditarea de sportiv pentru proba de bob 4.
"Sunt fericit că îmi pot împlini visul de a concura la a doua Olimpiadă consecutivă. Le mulţumesc încă o dată celor de la COSR că au reuşit să mă ajute să concurez. Pârtia este foarte bună, este una extrem de tehnică. Sper să mergem tot mai bine la antrenamente şi să scoatem un rezultat bun chiar dacă bobul e unul vechi şi depăşit, nu ne prea ajută", a declarat Muntean pentru Gazeta Sporturilor.
Dorin Grigore, Florin Crăciun şi Levente Bartha vor fi colegii lui Paul Munteanu în bobul de patru, probă care se va desfăşura pe 24 şi 25 februarie.
Etichete: paul muntean , paul muntean acreditare de rezerva jo de iarna , paul muntean concureaza la jo de iarna , sportiv bob in afara lotului jo de iarna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții