OUT! Anunțul făcut de COSR, după ce Florentina Iușco a fost suspendată pentru dopaj chiar înainte de startul JO 2024
articol scris de Digi Sport25.07.2024, 13:31
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, într-un comunicat, că a exclus-o din echipa olimpică a României pe atleta Florentina Iuşco, pentru dopaj.
COSR a exclus-o pe Florentina Iușco din echipa olimpică. Team România este formată acum din 106 sportivi
Galerie Foto
"Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a exclus-o pe atleta Florentina Iuşco din Echipa Olimpică a României după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a comunicat suspendarea sportivei pentru dopaj.
Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a depistat o substanţă diuretică suspectă la controlul antidoping - furosemid - şi a decis să sancţioneze sportiva cu avertisment.
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a contestat decizia ANAD la TAS, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a solicitat o decizie fermă din partea forurilor internaţionale de specialitate până pe data de 25 iulie 2024, înainte de startul întrecerilor olimpice", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.
"TAS a comunicat astăzi ANAD, decizia de a o suspenda pe Florentina Iuşco pentru doi ani începând cu 1 februarie 2024. Toate rezultatele înregistrate de Florentina Işsco din 23 aprilie 2024 până pe 24 iulie 2024 au fost anulate, iar atleta nu va face delasarea la Paris 2024", subliniază COSR.
Atleta română Florentina Iuşco nu va putea concura la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, parţial, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă.
Iuşco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei, în luna aprilie a anului trecut.
Prin suspendarea Florentinei Iuşco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegaţia României cu 106 sportivi.
Etichete: cosr , suspendare , dopaj , wada , florentina iusco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții