Foto "Nu mai vezi așa ceva". A fost la un pas să moară la JO, după ce a concurat în "cel mai periculos loc din lume"
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 17:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jack Robinson (26 de ani) a fost la un pas de o tragedie în proba de surfing de la Jocurile Olimpice 2024, organizată pe Insula Tahiti a Oceanului Pacific, la peste 10.000 km de Paris.
Australianul, al treilea cel mai bun din lume la disciplina introdusă anul acesta la Olimpiadă, și-a pierdut mai întâi placa din cauza unui val uriaș. Apoi, a fost prins sub apele locului care e considerat "cel mai periculos din lume" tocmai din acest motiv.
Galerie Foto
Jack Robinson, salvat de la o tragedie la Jocurile Olimpice 2024
Potrivit presei britanice, Robinson a dispărut sub apă după ce a fost prins între două valuri, moment în care echipa de salvare s-a deplasat în zona sa. În cele din urmă, australianul a ieșit la suprafață și a început să facă semne din ambele mâini.
Robinson a fost găsit de salvatori și a fost urcat pe un skijet. Ce e extrem de impresionant e că australianul a decis să reia proba, pe care, în cele din urmă, a și câștigat-o!
"E altceva când pățești așa ceva. Încerci să vorbești cu Dumnezeu. Am mai avut parte de astfel de momente, dar într-un concurs e diferit. Ai mult mai multă adrenalină.
Să nu mă înec a fost un test fizic și psihic. Ești într-un ocean, e cea mai mare sursă de viață de pe planetă. Valurile sunt atât de puternice, nu mai vezi la niciun sport așa ceva.
Poate doar o avalanșă care începe deasupra ta, pe un munte. Poate doar asta e similar. Surfingul e atât de periculos", a declarat Robinson, după probă.
Etichete: tahiti , surfing , jack robinson , oceanul pacific
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții