”Noi, românii, avem o mentalitate”. Nu s-a ferit de cuvinte, după medaliile de la Jocurile Olimpice
articol scris de Digi Sport02.08.2024, 21:12
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liliana Gafencu (49 de ani), triplă campioană olimpică la canotaj în proba de 8+1, a reacționat după medaliile obținute de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris.
De la startul Jocurilor Olimpice de la Paris, românii au reușit să cucerească 6 medalii până acum: două la înot și patru la canotaj.
Liliana Gafencu nu s-a abținut, după medalii obținute de sportivi la JO 2024: ”Noi, românii, avem o mentalitate”
După reușitele sportivilor români de la Jocurile Olimpice de la Paris, Liliana Gafencu a transmis că nu contează tipul de medalie adjudecat, ci doar faptul că aceasta a fost câștigată la un asemenea nivel.
”Noi, românii, avem o mentalitate… Și văd că asta se moștenește. Poate nu 100%, dar 50% se moștenește. 'Aur, atât!' Nu există așa ceva!
Celelalte țări se bucură și dacă se califică în finală, la noi tot timpul se punea presiunea pe aur: 'Aur, aur, aur!'. Nu, medalia de argint contează, medalia de bronz contează și ea! Și calificarea contează până la urmă. Iar acolo e o muncă titanică, ține și de strategie.
Mă bucur pentru toți românii care au luat medalii, pentru toți românii care au participat, inclusiv pentru David Popovici. Felicitări tuturor celor care au luat medalii, să fie bucuroși de acea medalie, să fie bucuroși pentru rezultatul muncii lor”, a spus Liliana Gafencu, potrivit gsp.ro.
Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc, argint la dublu vâsle feminin
Campioanele europene de anul acesta au început în forţă şi au condus în primele sute de metri, dar au fost devansate de britanice la 500 de metri şi s-au aflat tot restul cursei pe locul 2. Canotoarele noastre au încheiat în 6:48.78.
Medaliile de aur au fost obţinute de britanicele Emily Craig şi Imogen Grant, în 6:47.06, în timp ce bronzul a revenit grecoaicelor Dimitra Kontou şi Zoi Fitsiou, în 6:49.28.
Gianina van Groningen (fostă Beleagă) şi Ionela Cozmiuc sunt duble campioane mondiale (2017, 2018), iar la Jocurile Olimpice de la Tokyo s-au clasat pe 6, după ce în 2016, la Rio, au ocupat locul 8.
Această probă este la ultima sa apariţie la Jocurile Olimpice, ea nefăcând parte din programul olimpic pentru JO 2028, de la Los Angeles.
România a calificat 9 echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele 12 pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin. Sâmbătă vor avea loc finalele la opt plus unu feminin şi opt plus unu masculin.
Canotajul are acum 4 medalii la JO 2024, una de aur şi trei de argint.
România are acum un bilanţ de 6 medalii la Paris: două de aur, trei de argint şi una de bronz.
Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber şi canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin, argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi de Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin, categorie uşoară, în timp ce bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.
Galerie Foto
Etichete: romania jo 2024 , medalii romania jo 2024 , liniana gafencu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții