Galerie Foto Meci ”nebun” la Jocurile Olimpice! În minutul 52, scorul era 2-5. Cu cât s-a terminat partida
articol scris de Digi Sport29.07.2024, 00:20
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Partidele din etapa a doua a fazei grupelor la fotbal feminin, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, s-au desfășurat duminică, 28 iulie.
Meciul dintre Australia și Zambia a oferit un real spectacol, în care s-au marcat 11 goluri.
Australia a învins Zambia cu scorul de 6-5, după ce a fost condusă cu 2-5
Galerie Foto
Selecționata feminină de fotbal a Australiei a câștigat împotriva Zambiei, în cadrul turneului de fotbal feminin de la Jocurile Olimpice, cu scorul de 6-5.
Australiencele au fost conduse cu 2-5, dar au reușit o revenire spectaculoasă în partea secundă a confruntării.
Selecționata din Africa a deschis scorul chiar în primul minut al partidei, prin Barbra Banda. Aceasta a înscris cu o execuție în forță, de la mare distanță. Alanna Kennedy a restabilit egalitatea, după doar 6 minute.
Totuși, Zambia s-a distanțat la două goluri până în minutul 33. Racheal Kundananji a făcut 1-2, după care Banda a înscris al doilea său gol al partidei.
Australiencele au micșorat diferența la doar două minute distanță, prin Hayley Raso. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 2-4 pentru Zambia, după ce Banda a reușit un hat-trick.
Cum a reușit Australia ”remontada”
Spectatorii prezenți la meci s-au bucurat de un adevărat spectacol fotbalistic în partea a doua jocului. Kundananji a majorat scorul pe tabelă pentru Zambia, în minutul 56.
Un autogol al lui Ngambo Musole a readus Australia în joc, iar elevele lui Tony Gustaffson au redus diferența la un singur gol, în minutul 65, prin Stephany Catley.
Australia a reușit să egaleze cu 12 minute rămase din timpul regulamentar. Aceeași Stephany Catley a transformat o lovitură de la 11 metri, pentru a duce scorul la un neverosimil 5-5.
Finalul de meci a fost cu adevărat incandescent. Australia a reușit să mai înscrie încă o dată, în minutul 90. Michelle Heyman a adus victoria la finalul unui meci care va intra în istoria Jocurilor Olimpice.
În urma acestei partide, Zambia a rămas fără punct câștigat în gupa B, în timp ce Australia și-a adjudecat prima victorie la JO și a păstrat șanse reale de a se califica în faza eliminatorie.
În ultima etapă din grupa B, Australia va da piept cu S.U.A, în timp ce Zambia se va duela cu Germania.
𝙒𝙃𝘼𝙏 𝘼 𝘾𝙊𝙈𝙀𝘽𝘼𝘾𝙆 𝙁𝙍𝙊𝙈 𝘼𝙐𝙎𝙏𝙍𝘼𝙇𝙄𝘼 🤯🤯🤯
— LiveScore (@livescore) July 28, 2024
57': Australia 2⃣-5⃣ Zambia 😬
FT: Australia 6⃣-5⃣ Zambia 😤 pic.twitter.com/8IeUR9uO4t
Etichete: zambia , fotbal feminin , meci nebun , austalia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții