Echipajul masculin de patru rame al României, calificare dramatică în finală, la Jocurile Olimpice
articol scris de Digi Sport30.07.2024, 13:49
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Echipajul masculin de patru rame al României, compus din Ştefan Berariu (25 de ani), Sergiu Bejan (27 de ani), Andrei Mândrilă (21 de ani), Ciprian Tudosă (27 de ani), s-a calificat dramatic marţi, 30 iulie, în Finala A la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce s-a clasat pe locul secund în recalificări.
Echipajul masculin de patru rame al României s-a clasat pe locul secund în recalificări și a obținut biletele pentru finală
Canotorii români au reuşit să devanseze echipajul francez cu doar 07/100, după ce s-au aflat timp de mai bine de 1.000 de metri în spatele acestuia.
Tricolorii au fost cronometraţi în 5 min 53 sec 52/100 și au fost devansaţi de Italia (5:52.65), în timp ce Franţa a încheiat pe trei (5:53.59). Doar primele două echipaje s-au calificat în Finala A, iar restul urmează să evolueze în Finala B.
Finalele acestei probe vor avea loc pe 1 august, mai întâi Finala B (12:06), iar apoi Finala A (13:10).
Echipajul masculin de patru rame al României se alătură astfel celorlalte patru echipaje deja calificate în Finalele A la JO 2024: dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin şi opt plus unu feminin.
Ancuța Bodnar și Simona Radiș s-au calificat în finala de la dublu vâsle, de la Jocurile Olimpice
Canotoarele române Ancuţa Bodnar (25 de ani) şi Simona Radiş (25 de ani), campioanele olimpice en-titre la dublu vâsle feminin, s-au calificat, marţi, 30 iulie, în Finala A a Jocurilor Olimpice de la Paris, nu însă fără emoţii.
Bodnar şi Radiş erau pe locul al patrulea în a doua semifinală după 1.500 de metri, în condiţiile în care doar primele trei echipaje din serie se califică în Finala A. Finişul româncelor a fost unul formidabil, astfel că au reuşit să câştige semifinala în 6 min 51 sec 41/100, urmate de Marea Britanie (26:51.82) şi Norvegia (6:52.47).
Bodnar şi Radiş deţin de la Tokyo cel mai bun timp olimpic al probei (6:41.03).
Pe 1 august sunt programate Finala B (11:30) şi Finala A (12:18) în proba feminină de dublu vâsle.
Etichete: calificare in finala , ciprian tudosa , Ștefan berariu , sergiu bejan , andrei mândrilă , echipaj patru rame
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții