David Popovici nu s-a ferit de cuvinte: "Se vede pe faţa lor, se vede pe faţa mea!" Imaginile surprinse înaintea finalei
articol scris de Digi Sport31.07.2024, 08:36
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
David Popovici (19 ani) s-a calificat în finala probei de 100 m liber, de la JO 2024, la doar o zi după ce a câștigat medalia de aur la proba de 200 m liber.
"Toţi eram extrem de agitaţi şi blocaţi în căpăţânile noastre! Se vede pe fața mea!" FOTO Imaginile cu David Popovici înaintea cursei
Galerie Foto
Înotătorul român a afirmat, după semifinala de la 100 de metri liber, că în finala de miercuri cel care se va apropia cel mai mult de a fi invincibil şi care nu va avea trac, va lua aurul olimpic în cea mai cunoscută probă.
Campionul nostru a povestit că înaintea finalei de la 200 de metri liber toți sportivii au avut trac și starea de tensiune și-a spus cuvântul.
"Au fost foarte OK semifinalele, şi, cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut, adică să mă calific, a fost realizat. Nu am cum să intru fără trac în finala de mâine (n.r. azi). Ieri am avut trac, a fost o finală foarte încordată (n.r. la 200 m liber).
Toţi eram extrem de agitaţi şi blocaţi în căpăţânile noastre, sunt sigur de asta. Se vede pe faţa lor, se vede la ţarc, se vede pe faţa mea, sunt sigur. Nu suntem invincibili, însă cel care se apropie cel mai mult de a fi invincibil câştigă în ziua aia", a spus David Popovici.
Cum a reacționat iubita lui David Popovici, după cursa "interzisă cardiacilor" de la Jocurile Olimpice
Galerie Foto
Atât părinții, cât și iubita lui David Popovici au fost prezenți în tribunele La Defense Arena din Paris, iar cea din urmă nu și-a putut stăpâni emoțiile după ce Popovici a scris din nou istorie pentru România.
Taisia Nițuleasa, make-up artist și studentă la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, a izbucnit în lacrimi imediat după finalul cursei care a ridicat toată sala în picioare.
Tânăra a postat un story pe Instagram cu reacția ei, dar și un altul cu un mesaj dedicat lui David, "+10.000 puncte la aură".
Gestul făcut de David Popovici imediat după ce a realizat că este campion olimpic + reacția neașteptată a învinsului
Galerie Foto
David Popovici (19 ani) a câștigat cursa de 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris, care a fost de un dramatism cum rar se vede.
Sportivul român a avut, la final, un avans de doar 0,02 sutimi în fața britanicului Matt Richards. Imediat după ce a realizat că este campion olimpic, David Popovici a lovit puternic cu pumnul apa.
Marele învins al probei, Matt Richards, a dat dovadă de o doză uriașă de fair-play și, după ce a văzut că a fost atât de aproape de aurul olimpic, dar că a fost învins, s-a dus la David Popovici.
Cei doi au bătut palma și chiar au stat câteva secunde de vorbă. Neașteptat având în vedere cum a ratat o medalie de aur, Matt Richards chiar a fost cu zâmbetul pe buze pe toată durata discuției cu David Popovici (FOTO, în galeria de mai sus).
Etichete: david popovici , 100 m liber , david popovici jo 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții