Bernadette Szocs, supărată după eliminarea de la dublu mixt, de la JO: ”Îmi pare rău că i-am dezamăgit pe români”
articol scris de Digi Sport28.07.2024, 19:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs au fost învinşi de sud-coreenii Jonghoon Lim/Yubin Shin cu 4-0 (13-11, 11-8, 11-8, 11-8), duminică, 28 iulie, în sferturile de finală ale probei de dublu mixt, la tenis de masă, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Bernadette Szocs e dezamăgită de eliminarea de la Jocurile Olimpice
Galerie Foto
”Am fost foarte aproape. Chiar dacă a fost 4-0, nu a fost chiar aşa, pentru că toate seturile au fost foarte strânse. Din păcate, am ratat primul set, care a făcut diferenţa.
Asiaticii când câştigă primele două seturi, prind mare încredere şi nu am mai greşit. Nu au făcut greşeli uşoare, nu i-am mai putut surprinde uşor cu tactica propusă. Asta este.
Chiar dacă nu mi s-a îndeplinit visul, sper să îl îndeplinesc pe proba de simplu sau pe cea de echipe.
Sincer, prima probă la care mă aşteptam să aduc medalie a fost cea de dublu mixt, pentru că facem echipă de foarte mult timp şi la ediţia de atunci am terminat tot pe locul 5.
Trebuie să mă concetrez pe ce a mai rămas. Azi voi analiza ce am greşit, voi încerca mâine să antrenez ce nu mi-a mers azi.
Sunt foarte dezamăgită, supărată, pentru că toată lumea ştia că medalia olimpică se aştepta de la tenis de masă pe proba de dublu mixt. Am fost foarte aproape.
Chiar dacă am pierdut 4-0, seturile au fost foarte strânse. Putea să fie 4-0 şi pentru noi, de aceea dezamăgirea e şi mai mare. Trebuie să trec peste. Sunt o sportivă puternică, ştiu să las deoparte ce mă răneşte.
După olimpiadă, voi suferi enorm de mult. Acum nu mai am nimic de făcut. Sunt concentrată pe proba de echipe şi pe cea de simplă. Îmi pare rău că v-am dezamăgit, aţi fost mereu alături de noi”, a declarat Bernadette Szocs, potrivit as.ro.
Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs s-au oprit în ”sferturi” la proba de dublu mixt
Ionescu şi Szocs, capi de serie numărul şapte, s-au înclinat după 39 de minute în faţa favoriţilor numărul trei.
În optimi, românii au învins cuplul australian Nicholas Lum/Minhyung Jee cu scorul de 4-1 (11-5, 6-11, 14-12, 11-4, 11-3).
La simplu, Bernadette Szocs s-a calificat în turul al doilea şi o va înfrunta pe ucraineanca Margarita Pesoţka, în timp ce Ovidiu Ionescu va juca luni în primul tur, contra croatului Andrej Gacina.
- La JO 2020, Ionescu şi Szocs au pierdut în sferturile de finală şi s-au clasat pe locul 5.
Etichete: bernadette szocs , ovidiu ionescu , bernadette szocs jocurile olimpice , eliminare bernadette szocs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții