ARGINT pentru ROMÂNIA! Ancuța Bodnar și Simona Radiș, vicecampioane olimpice la dublu vâsle, la JO de la Paris. Cursă dramatică
articol scris de Digi Sport01.08.2024, 12:30
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ancuţa Bodnar (25 de ani) şi Simona Radiş (25 de ani), campioanele olimpice de la Tokyo, au cucerit medalia de argint la dublu vâsle feminin, la Jocurile Olimpice de la Paris.
- Citește și: AUR pentru România la JO 2024! Andrei Cornea și Marian Enache, triumfători la dublu vâsle masculin
Ancuța Bodnar și Simona Radiș, vicecampioane olimpice! Argint pentru România la JO 2024
Galerie Foto
Româncele au condus prima parte a cursei, însă echipa Noii Zeelande s-a instalat în frunte și nu a mai putut fi devansată, în ciuda finish-ului în forță al Ancuței și Simonei.
Doar 24 de sutimi de secundă au făcut diferența între aur și argint. Bodnar și Radiș au terminat cursa cu timpul 6:50.69, depășite Noua Zeelandă, care a încheiat cu timpul 6:50.45. Pe locul trei s-a clasat Marea Britanie, 6:53.22.
- E a treia medalie cucerită de România la JO de la Paris, după cele două ale lui David Popovici, aur la 200 m liber și bronz la 100 m liber. Ulterior, Andrei Cornea și Marian Enache au luat aurul la dublu vâsle masculin.
Bodnar şi Radiş deţin de la Tokyo cel mai bun timp olimpic al probei (6:41.03).
Federația Română de Canotaj este a doua cea mai prolifică federația a noastră la Jocurile Olimpice, cu un total de 43 de medalii: 21 de aur, 13 de argint, 9 de bronz.
Pe locul 1 este FR Gimnastică Artistică, cu un total de 71 de medalii: 25 de aur, 20 de argint, 26 de bronz.
Etichete: canotaj , canotaj romania , simona radiș , ancuța bodnar , dublu vasle , bodnar radis , canotaj jo 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții