Elise Christie, sportiva care va demisiona de la pizzerie de dorul Jocurilor Olimpice. Și-a vândut casa și schimbă țara
articol scris de Digi Sport20.02.2022, 08:52
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Elise Christie (31 de ani) a decis să-și vândă casa din Regatul Unit și să renunțe la slujba de la pizzerie, pentru a se reapuca serios de sport.
Elise Christie, sportiva care va demisiona de la pizzerie de dorul Jocurilor Olimpice. Și-a vândut casa și schimbă țara
-
Cine este medaliată olimpică de la Beijing care e și un top model de succes mondial. ”N-am fost niciodată mai fericită”
Britanica are ambiția de a reveni în echipa Marii Britanii pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2026, de la Milano și Cortina d'Ampezzo, ambele orașe din Italia.
Galerie Foto
În decembrie 2021, sportiva a ratat calificarea la Jocurile Olimpice din acest an, de la Beijing, din cauza unei accidentări, așa că și-a anunțat retragerea din patinajul viteză pe pistă scurtă.
Christie, care a participat deja la trei ediții de JO, dar nu a câștigat nicio medalie, lucrează acum într-o pizzerie pentru a reuși să se întrețină. Acum, ea vrea să se mute undeva în străinătate, pentru următorii patru ani, pentru a se antrena, după ce și-a vândut casa.
Elise Christie și promisiunea pe care și-a făcut-o
Întrebată dacă ”a făcut pace” cu Jocurile Olimpice, tripla campioană mondială a spus pentru BBC: ”nu, credeam că am făcut-o. Dar, urmărind, zilele trecute, cursa de 500 de metri, mi-am promis că voi face tot ce pot pentru a încerca să particip la următoarea ediție”.
Britanica a spus și ce trebuie să facă pentru a avea șanse reale să reintre în circuit.
”Va trebui să plec în străinătate în mod realist și apoi să mă autofinanțez. Am nevoie de ceva timp pentru a face asta. Dar, cu siguranță, voi reveni în formă. În ultimele trei luni am mâncat multe prăjituri”, a mai spus Christie, pentru presa din Anglia.
Etichete: jocurile olimpice de iarna , elise christie , elise christie jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții