Galerie Foto Controversă la Jocurile Olimpice de iarnă. Mesajul cu tentă politică afişat de un concurent ucrainean
articol scris de Digi Sport11.02.2022, 20:01
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sportivul ucrainean Vladyslav Heraskevych, participant în proba de skeleton la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, a afişat un mesaj cu tentă politică în legătură cu situația tensionată de la granița dintre Rusia și Ucraina.
La finalul probei, ucraineanul în vârstă de 23 de ani a arătat camerelor de luat vederi o hârtie cu mesajul: “No war în Ukraine” / “Fără război în Ucraina”.
Galerie Foto
Comitetul Internațional Olimpic a anunțat că nu-l va sancționa pe Vladyslav Heraskevych pentru acest gest, deși există reguli clare împotriva mesajelor cu tentă politică, potrivit Forbes.
“Ca orice om normal, îmi doresc să nu fie război, vreau să fie pace în ţara mea. Acestea sunt convingerile mele. Eu lupt pentru pace. În Ucraina, situaţia este foarte tensionată. Sunt multe informaţii despre armatele care înconjoară Ucraina. Nu este în regulă. Nu pentru secolul 21.
Cred că şi Jocurile Olimpice luptă pentru pace, pentru unitatea ţărilor şi spre că CIO va fi de partea mea în această poveste. Încerc să rămân profesionist, dar citesc multe şi sunt îngrijorat”, a declarat Vladyslav Heraskevych.
Rusia a trimis aproximativ 100.000 de militari în zona frontierei cu Ucraina, iar Occidentul şi Guvernul ucrainean au îngrijorări cu privire la un eventual atac al Rusiei.
Şeful statului rus, Vladimir Putin, a avertizat că eventuala aderare a Ucrainei la NATO ar putea duce la un război între Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică pentru controlul peninsulei Crimeea.
Washingtonul acuză Moscova că ar pregăti o invazie împotriva ţării vecine. Rusia dezminte orice intenţie belicoasă şi cere NATO să se retragă din vecinătatea Rusiei.
- Foștii boxeri profesioniști Vitali Klitschko (50 de ani) și Vladimir Klitschko (45 de ani) au anunțat că sunt pregătiți să lupte pentru Ucraina în eventualitatea unui conflict militar cu Rusia.
Etichete: jocurile olimpice , rusia , beijing , ucraina , jocurile olimpice de iarna , vladislav heraskevich , heraskevich , skeleton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții