Galerie Foto Moment istoric. O campioană olimpică va deveni prima femeie care începe ștafeta torței, la JO 2020
07.02.2020, 13:40SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sportiva elenă Anna Korakaki, campioană olimpică la tir, va fi prima femeie din istorie care începe ştafeta torţei olimpice, pentru Jocurile de la Tokyo, a anunţat, joi, Comitetul Olimpic Grec (HOC), citat de Xinhua.
Comitatul elen a decis în unanimitate ca Anna Korakaki să fie prima purtătoare a torţei pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ceremonia aprinderii acesteia, care va avea loc în data de 12 martie, în antica Olympia, leagănul primelor Jocuri Olimpice.
Galerie Foto
O campioană olimpică va deveni prima femeie care începe ștafeta torței
Flacăra olimpică îi va fi înmânată sportivei de către actriţa greacă Xanthi Georgiou, care va juca rolul de Înaltă Preoteasă, potrivit sursei menţionate. Flacăra va fi aprinsă în cadrul unui ritual, folosind razele Soarelui în fosta arenă a Jocurilor din antichitate.
Korakaki a cucerit o medalie de aur şi una de bronz la JO din 2016, la Rio de Janeiro, fiind şi campioană mondială în 2018.
Ultimul purtător grec al torţei olimpice în interiorul Stadionului Panatenaic din Atena în timpul ceremoniei din 19 martie va fi tot o sportivă, atleta Katerina Stefanidi, precizează comunicatul. Stefanidi a câştigat medalia de aur la săritura cu prăjina la Rio, în 2016.
''E un moment istoric. Felicitări ambelor atlete'', a spus Spyros Capralos, preşedintele HOC şi membrul al Comitetului Internaţional Olimpic.
Agerpres
Etichete: jocurile olimpice , tokyo , jo 2020 , anna korakaki
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții