Preşedintele Iohannis i-a decorat pe sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo / Foto: YouTube @ Administrația Prezidențială

Galerie Foto Klaus Iohannis i-a decorat pe sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice: "Este admirabil tot ceea ce ați făcut"

articol scris de Digi Sport
18.08.2021, 18:49
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe cei nouă sportivi români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în cadrul unei ceremonii care a avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis i-a decorat pe sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice: "Este admirabil tot ceea ce ați făcut"

Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la spadă feminin, a primit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios", în grad de Cavaler, în timp ce Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, medaliate cu aur la dublu vâsle feminin, au fost decorate cu Ordinul "Meritul Sportiv" Clasa I, iar Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă (argint la dublu rame masculin) şi Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari (medalie de argint la patru rame fără cârmaci masculin) au primit Ordinul "Meritul Sportiv" clasa a II-a.

Galerie Foto

Şeful statului i-a felicitat pe cei nouă sportivi pentru rezultatele obţinute, precizând totodată că pe umerii lor apasă aşteptările şi speranţele uriaşe ale românilor.

"Sunt bucuros că am ocazia să vă întâlnesc şi, totodată, să vă recunosc, în numele statului român, performanţele extraordinare obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aţi reuşit să urcaţi pe podium la cea mai importantă competiţie din lume şi aţi reprezentat România cu cinste. Vă felicit pentru rezultatele sportive deosebite şi folosesc acest prilej să transmit aprecierea mea întregului lot naţional care a participat la Jocurile Olimpice.

Vreau să le mulţumesc, totodată, oamenilor care au contribuit la succesul fiecăruia dintre dumneavoastră, adesea mai puţin vizibili, şi aici mă refer la antrenorii şi staff-urile dumneavoastră, dar şi la familiile şi prietenii care vă oferă dragoste, înţelegere şi sprijin necondiţionat. De multe ori, în spatele fiecărei medalii se află o armată de oameni care vă susţin şi vă încurajează. Pe umerii dumneavoastră apasă aşteptări şi speranţe uriaşe din partea românilor, mai ales în finalele competiţiilor.

Momentele de bucurie de pe podium se clădesc însă prin ani de muncă asiduă, cu multe sacrificii şi lacrimi, printr-o îmbinare echilibrată a talentului cu efortul, perseverenţa şi concentrarea. Pentru toate aceste lucruri meritaţi aprecierea şi recunoştinţa tuturor", a declarat Klaus Iohannis în alocuţiunea sa.

Victoriile de la Tokyo sunt cu atât mai remarcabile cu cât au fost obţinute în condiţii de pandemie, a mai spus preşedintele Iohannis:

"Jocurile Olimpice din acest an s-au desfăşurat în condiţii cu totul speciale. Pandemia de COVID-19 a făcut, în primul rând, ca ediţia să fie reprogramată, iar sportivii şi publicul deopotrivă să se adapteze rapid noului context. Mai mult, umbra incertitudinii care încă planează la nivel global v-a obligat să găsiţi resurse fizice şi psihice pentru a rămâne motivaţi şi conectaţi la spiritul olimpic, să vă antrenaţi în condiţii speciale şi deseori dificile.

Dincolo de toate aceste oprelişti impuse de situaţia epidemiologică, aţi reuşit să depăşiţi barierele competiţiei. Iar rezultatele se văd în aceste medalii pe care le purtaţi şi astăzi la gât. În condiţiile amintite, victoria dumneavoastră este cu atât mai remarcabilă. Prin hotărârea cu care v-aţi urmărit şi îndeplinit obiectivele, aţi depăşit graniţele anduranţei şi aţi setat noi repere ale performanţei sportive".

Klaus Iohannis: "Este admirabil tot ceea ce ați făcut pentru sportul românesc"

În ceea ce priveşte sportul românesc, Iohannis a afirmat că acesta trebuie să redevină o prioritate, reprezentând un pilon important pentru o societate sănătoasă.

"Este admirabil tot ceea ce aţi făcut pentru sportul românesc, uneori în ciuda a nenumărate şi nedrepte piedici. Ştim cu toţii că există încă multe carenţe în acest domeniu. Acestea nu sunt însă insurmontabile şi am convingerea că cei responsabili au cele mai bune intenţii şi sunt motivaţi să consolideze temelia pe care se sprijină acest edificiu solid al sportului de performanţă. Performanţa se construieşte în fiecare zi şi presupune investiţii constante în infrastructura sportivă, susţinerea şi promovarea talentelor şi implicarea totală din partea tuturor actorilor guvernamentali.

Performanţa înseamnă, înainte de toate, o muncă în echipă, iar sportivii români ştiu cel mai bine ce reprezintă acest lucru. Sportul trebuie să redevină o prioritate, pentru că reprezintă un pilon important pentru o societate sănătoasă, în care spiritul de fair play, egalitatea, solidaritatea şi toleranţa sunt valori cultivate, promovate şi apărate. Dumneavoastră sunteţi modelele pentru campionii de mâine. Prin poveştile personale şi anii dedicaţi sportului, reprezentaţi o sursă de inspiraţie pentru fiecare copil care visează să devină campion.

În acelaşi timp, sunteţi veritabili ambasadori ai României, atât în lumea sportului, cât şi în plan educaţional, social şi cultural. Indiferent de parcursul profesional viitor, vă încurajez să rămâneţi aproape de sportivi şi de sportul românesc. Vă felicit încă o dată pentru performanţele obţinute şi vă urez mult succes în competiţiile care vor urma", a completat Klaus Iohannis.

La eveniment au participat premierul Florin Cîţu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea.

Cu 4 medalii, 1 de aur şi 3 de argint, România s-a clasat pe locul 46 în clasamentul medaliilor obţinute la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Agerpres

Etichete: jocurile olimpice , klaus iohannis , sportivi decorați


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!

Live Video&Score Poli Iași - CFR Cluj 0-1, ACUM, pe Digi Sport 1. Goool! Korenica a deschis scorul! Gazdele au rămas în 10

5 echipe interesate de Andrei Rațiu! Are de unde alege: La Liga, Premier League sau Serie A

Probleme pentru Dan Petrescu: Louis Munteanu s-a accidentat și e OUT din primul 11!

Citeşte şi

După ce ieri au sfidat o planetă întreagă, japonezii au recunoscut azi pentru prima dată: "Decizia poate deveni inevitabilă"

Galerie Foto Scandal uriaș la JO 2020. Două campioane olimpice i-au adus un omagiu pe podium "celui mai mare criminal din istorie"

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok