Katie Ledecky scrie istorie: a devenit cea mai titrată înotătoare din istoria Jocurilor Olimpice
articol scris de Digi Sport31.07.2021, 09:23
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Înotătoarea americană Katie Ledecky a cucerit medalia de aur în proba de 800 m liber, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, ceea ce reprezintă al 7-lea titlu olimpic din carieră.
Katie Ledecky a devenit cea mai titrată înotătoare din istoria Jocurilor Olimpice. Ea are acum 6 titluri olimpice la individual şi unul pe echipe.
JO 2020 | Katie Ledecky
Ledecky şi-a trecut în palmares a doua medalie de aur la Tokyo, după cea de la 1.500 m liber. Americanca a mai câştigat două medalii de argint în capitala Japoniei, la 400 m liber şi cu ştafeta de 4x200 m liber.
Sâmbătă, înotătoarea din Maryland s-a impus cu timpul de 8 min 12 sec 57/100, fiind urmată de australianca Ariarne Titmus (8:13.83) şi italianca Simone Quadarella (8:18.35). Pentru Titmus a fost a patra medalie obţinută la Tokyo, după aurul de la 200 şi 400 m liber şi bronzul de la ştafetă 4x200 m liber.
Ledecky viza cinci titluri la Tokyo, însă a ratat aurul în finalele de la 400 m (2e) şi 200 m liber (5), precum şi la ştafetă 4x200 m liber.
Ledecky deţine recordul mondial în proba de 800 m liber (8 min 04 sec 79/100), stabilit la Rio. Ea a obţinut a treia medalie olimpică de aur în această probă, după ce prima a câştigat-o în 2012, la Londra, la vârsta de doar 15 ani.
Palmaresul său este completat şi de 15 medalii de campioană mondială.
JO 2020 | Clasamentul final al probei de 800 m liber
1. Kathleen Ledecky (SUA) 8:12.57
2. Ariarne Titmus (Australia) 8:13.83 - record al Oceaniei
3. Simona Quadarella (Italia) 8:18.35
4. Katie Grimes (SUA) 8:19.38
5. Wang Jianjiahe (China) 8:21.93
6. Kiah Melverton (Australia) 8:22.25
7. Sarah Kohler (Germania) 8:24.56
8. Anastasia Kirpicinikova (Comitetul Olimpic Rus) 8:26.30
Etichete: katie ledecky
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții