Video Exclusiv Adi Ilie: ”Am avut oferte de la Real Madrid și Manchester United”

• SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

• SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

În istoria Champions League există doar doi români care au jucat în finală. Unul dintre ei este Adrian Ilie. Era vremea când România era cap de serie în grupele Campionatului Mondial, iar pentru fotbaliștii noștri existau oferte de la cele mai mari cluburi ale Europei. Așa a fost și cazul lui Ilie, care a trecut pe lângă două transferuri care i-ar fi putut schimba cariera.

Primul, la Real Madrid. Înainte de Mondialul din 98, după ce, ca o furtună, luase pe sus și răvășise Spania în doar jumătate de an de la transferul de la Galata. 12 goluri în 17 meciuri, Cupa Spaniei și zâmbetul fericit al lui Ranieri. În presa vremii se vorbea de oferta Realului, 20 de milioane de dolari plus Davor Suker. Cel care avea sa iasă golgheterul Mondialului ce stătea să înceapă. Și care tocmai câștigase Champions League.

Al doilea, la Manchester United. Imediat după turneul final și după victoria României din grupe cu Anglia. Povestea spune că fundașul dreapta al englezilor și al lui United, Gary Neville, cel care a fost traumatizat de Adi Ilie în acel meci, l-a sunat apoi pe Alex Ferguson și i-a zis să-l cumpere neapărat pe român. În sezonul în care a urmat, Man United a câștigat Champions League.

Da, atât de bun era Adi Ilie.

În zilele lui de grație, era, așa cum zic englezii, ”Unplayable”. Adică, așa cum spun românii, nu aveai ce să-i faci. Mai mult plutea decât pășea. Dădea senzația că era mereu pe vârfuri, în blockstart, încordat ca un ghepard în așteptarea prăzii. I s-a spus ”Cobra” pentru cât de letal era în careu, dar marea sa calitate a fost ușurința mișcării cu mingea la picior.

Totul era natural în alergarea sa, niciun timp mort, sincronizare perfectă între pași, preluare și finalizare. În viteză maximă. ”Nici nu-l vedeai când pleca de lângă tine. Nu puteai nici măcar să-l faultezi”, își aduce aminte un fost adversar.

Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. România nu s-a mai calificat la niciun Mondial, iar Adi Ilie s-a retras în umbra propriei povești. Discret, circumspect, fără interviuri și fără vreo apartenență la lumea fotbalului actual. Iar când vorbește, o face scurt, ca o plesnitură de bici, așa cum lovea și mingea.

Discuția curge, însă, pe măsură ce se cufundă în căldura amintirilor. Și reticența se transformă în zâmbet. De la nebuniile lui Dan Petrescu, la pasele lui Hagi. Întâlnirea cu Ronaldo, parteneriatul cu Claudio Lopez sau tactica lui Benitez. Debutul la Steaua chiar într-un meci cu Dinamo, regretul de a nu fi jucat la Universitatea Craiova, colaborarea cu Gigi Becali și pariurile lui pentru viitorul naționalei.

DigiSport: În primul rând ce mai faci? Că nu prea se mai ştiu multe despre tine în ultimii ani.
Adrian Ilie: Nu prea fac multe, am ieşit puţin din fotbalul din România. Încă am hotelul din Poiană şi am rămas şi în impresariat ca agent de jucători. Am lucrat mai mult pentru campionate de afară, am dus fotbalişti în Spania, în Japonia.

Ştiu că au mai fost variante să revii în fotbalul din România, atât de la cluburi, cât şi de la Federaţie.
Da, au fost ceva oferte, chiar și de afară, de la cluburi din Rusia, de exemplu. Dar am luat hotărârea să nu mă mai implic în fotbalul românesc.

Niciodată?
Da, cred că niciodată. Nu neapărat că am fost dezamăgit, dar poate vreau să stau ceva mai liniştit. Am fost destul în fotbal şi cred că este suficient.

Dar măcar fotbal mai joci de plăcere?
Doar dacă este vreun meci organizat, pe teren mare. Dar altfel, nu. Cu prietenii nu. Nu vreau să mă mai accidentez, că cea mai gravă accidentare am avut-o după ce m-am lăsat de fotbal (n.r. râde).

După această introducere, cu ce începem discuţia? Actualitate, sau poveşti?
Poveşti, că nu sunt prea conectat la ce se întâmplă acum în fotbalul românesc.

Spune-ne de Dan Petrescu. Un personaj care face parte din ambele categorii. Ai fost coleg cu el la naţională, la fel de intens trăia meciurile şi ca jucător?
Da, a fost exigent şi ca fotbalist. Nu accepta prea multe greşeli, tactic voia ca toată lumea să joace foarte bine.

Şi să alerge foarte mult.
Da (n.r. râde). Voia ca toată lumea sa facă ce voia el. Bine, mai puţin Hagi (n.r. râde). Ţine foarte mult la detaliile mici şi, atunci când jucam pe parte cu el, în dreapta, trebuia să-l ascult, el având experienţa pe care o avea, pe unde jucase.

Te chema să vii să îl ajuţi în defensivă?
Bineînţeles... Dar cât puteam şi eu.

Dar pe Hagi?
Niciodată. Se bucura când jucam eu, sau Neluţu Sabău, că putea să mai urce în atac. Dar când era Hagi, chiar dacă nu se apăra, trebuia doar să îi dea mingea şi ieşea gol.

Îţi mai aduci aminte primele experienţe la naţională?
Am debutat cu Israel, dacă-mi aduc aminte. Aveam 19 ani. Înainte de Mondialul din 1994.

Trebuia să ajungi şi tu acolo, nu? Erai pe listă.
Trebuia să ajung, dar mi-am rupt piciorul la un meci cu naţionala de tineret şi am stat vreo trei luni. Dar oricum, doar ajungeam, nu cred că jucam eu. Eram mult prea tânăr şi aveam în faţă fotbaliști ca Dumitrescu, Răducioiu, nu mai zic de Hagi...

Cum e să joci cu Hagi?
Foarte simplu. Scotea imediat din joc un adeversar unu la unu, avea şi o imaginaţie extraordinară în timpul jocului, te şi învăţa unde să stai în teren, nu era aşa de greu să joci cu Hagi.

Te gândeai atunci, în 1998, că România nu se va mai califica la un Mondial?
Nu, credeam că o sa vină generaţii din spate care să ţină sus fotbalul nostru. Dar nu au venit.

Care a fost primul salariu câştigat din fotbal?
La Steaua a fost, dacă se putea numi salariu... În afară de prima de instalare pe care am luat-o, eram un salariat cu vreo 50 de dolari pe lună.

Cum de nu ai jucat deloc pentru Universitatea Craiova?
Nu ştiu, am fost juniorul lor, am crescut la Craiova până la 18 ani când am debutat la Electroputere. Poate cine ştie, aşa a fost drumul meu. Să ajung mai rapid la Steaua şi să plec afară.

Dar era visul tău de copil să joci acolo, nu?
Eu mă trag aşa din familie de fotbalişti, tata a jucat fotbal, unchiul arbitru, am crescut cu Craiova în casă. Am fost la toate meciurile Universităţii când eram mic, nu cred că am pierdut vreunul, am fost şi copil de mingi. Doar că aşa a fost să fie, poate, am avut alt drum.

Primul tău meci la Steaua?
Cu Dinamo, pe 23 August. Am bătut cu 3-0 şi am dat gol. Bun debut, nu? Eu semnasem cu Steaua cu şase luni înainte, iar nea Imi, când am venit, m-a pus titular imediat.

Înainte să te transferi, ai şi jucat împotriva Stelei.
Da, aveam 18 ani, îmi aduc aminte că i-am bătut cu 1-0. Iar la final, Anghel Iordănescu, el era antrenor la Steaua, a întrebat de mine. Şi după acel meci s-a făcut transferul.

Valencia e cea mai frumoasă amintire din cariera ta, nu?
Păi da, cinci ani în care am luat titlul, cupa, am fost în finala Champions League...

Care au fost cei mai importanţi antrenori pe care i-ai avut?
Ca stil de joc şi tactic, Mircea Lucescu, Ranieri şi Benitez. Cu Benitez, de exemplu, aveam impresia că inventa ceva în fiecare săptămână pentru a câştiga meciul. Mereu venea cu ceva nou. Foarte inventiv.

Atunci a fost şi celebrul parteneriat cu Claudio Lopez.
Da, a fost un moment bun pentru amândoi. Pentru că îmi aduc aminte, când am ajuns eu la Valencia, au vrut să-l dea pe Claudio Lopez. Dar a rămas şi, dintre toţi atacanţii cu care am jucat, cu el m-am înţeles cel mai bine.

Cu cine mai ţii legătura din echipa de atunci?
Am rămas apropiat de Djukic, Carboni, Bjorklund, Mendieta, Baraja, Angloma... Fotbalişti care au dus Valencia în doua finale de Ligă. Cu Real am plecat favoriţi în prima finală şi am pierdut cu 3-0. A doua oară, însă, am fost mult mai aproape, am pierdut la lovituri de la 11m cu Bayern. Rămâne acest regret în cariera mea, lipsa trofeului Champions League.

Tot din perioada Valencia e şi întoarcerea ta în Ghencea, de data aceea ca adversar. Şi ai fost huiduit de o parte a spectatorilor. Îţi mai aduci aminte?
Îmi aduc aminte... Şi la antrenamentul oficial şi la meci. A fost o discuţie cu Ranieri, care s-a gândit să nu mă bage, că o să ţipe tot stadionul, ca la antrenamentul din ziua precedentă, dar am zis că e ok, pot să joc. De ce să nu joc? Fiecare poate să strige ce vrea. Şi am intrat şi am dat două goluri.

Care au fost cele mai importante oferte pe care le-ai avut?
Din câte au ajuns la mine, cele de la Real Madrid şi Manchester United. Pe acestea mi le-a spus clubul.

Cum a fost cu Real Madrid şi când?
Îînainte de Mondialul din 98, când eu veneam după returul de la Valencia. Din câte ştiu, au luat legătura cu clubul, dar nu au vrut să mă dea.

Şi ce sentiment ai avut atunci, să ştii că puteai ajunge la Real Madrid? Totuşi, cel mai mare club din Europa.
Păi am avut un sentiment, că am declarat în presă că, dacă vine Real după mine, plec. Şi m-a huiduit apoi şi la Valencia vreo cinci meciuri tot stadionul (n.r. râde).

Şi cu Manchester United cum a fost?
După Mondiale a fost cu ei. Câştigasem şi meciul cu Anglia în grupe. Dar discuţiile s-au oprit iar la nivelul clubului.

Care a fost adversarul care te-a impresionat cel mai mult?
De departe Ronaldo. Primul, brazilianul. Să joci împotriva lui şi să-l vezi unu la unu, să-l simţi fizic, e ceva ieşit din comun. Şi nu era cea mai bună variantă a lui din punct de vedere fizic, se întorsese în Spania după ce câştigase Mondialul din 2002, era la Real Madrid, după accidentările acelea la genunchi. Dar şi aşa, cum depăşea adversarii, cum pleca de pe loc... Alţii pierd timp cu aceste mişcări, la el era altceva. De aceea a şi fost numit „Fenomenul”.

Dar cel mai valoros coechipier pe care l-ai avut?
Hagi.

Peste toţi străinii pe care i-ai avut colegi la Valencia?
Da. Hagi a fost cel mai bun. Nu am jucat niciodată cu cineva în echipă mai bun.

Ai jucat şi cu Mutu. Cum era?
Din punctul meu de vedere, eu l-am văzut urmaşul lui Hagi. Al doilea jucător ca valoare cu care am jucat la echipa naţională. Foarte bun.

Porecla „Cobra” cum a venit?
Din primul an în Spania. Ranieri mi-a găsit-o. A zis că atunci când ajung în careu sunt  periculos. Apoi, de la el, au preluat-o şi alţii.

Cariera lui Sabin cum ţi s-a părut? Ţi-a urmat iniţial traseul, Steaua, Valencia...
A avut o carieră bună şi el, dar din punctul meu de vedere a fost o greşeală transferul la Valencia. Poate a fost o trecere prea mare. Şi pentru un fotbalist, dacă nu joci la 21 de ani, când să joci? La 28 te retragi atunci?

Dar cum privea ce spuneau unii în acea perioadă, că Sabin Ilie ar fi mai talentat decât Adrian Ilie?
(n.r. Râde) Fiecare are părerea lui... Dacă aşa vedeau ei fotbalul...

Pe noul stadion din Ghencea ai ajuns? Cum ţi se pare?
Da, am fost o dată. Mi-ar fi plăcut şi mie să joc pe astfel de stadioane în România. Noi ne rugam să nu plouă înainte de meciuri, că altfel nu se mai putea juca pe acel gazon.

Pe Dinamo te aşteptai să îi vezi vreodată în asemenea situaţie?
Eu cred că trebuie să îi întrebaţi pe cei de la club dacă ei se văd în situaţia asta.

Crezi că nu realizează cât de grave sunt lucrurile?
Deocamdată nu sunt aşa grave. Încă sunt în prima ligă. Încă (n.r. râde).

Ultima ta experienţă oficială în fotbalul românesc a fost cu Gigi Becali. Cum a fost colaborarea cu el? Atât de dificil pe cât se spune?
Eu m-am înţeles foarte bine cu el. Au fost rezultate, două calificări în grupele Champions League. A fost o experienţă plăcută pentru mine, inclusiv să lucrez cu Gigi Becali.

Păi şi atunci de ce ai plecat?
Cred că se terminase deja un ciclu şi am hotărât să ies. M-am apucat şi de afaceri apoi.

Cum ţi se pare această generaţie de acum de la FCSB?
Se vorbeşte foarte frumos despre ei, au fost făcute transferuri pe bani mulţi, dar sper să şi reuşească afară. Sunt jucători talentaţi, dar trebuie să dovedească şi în campionate tari.

Florinel Coman cum ţi se pare?
Are calitate, e un jucător bun, dar cred că nu e încă suficient de matur în acest moment. Dar are şi ghinion, că a stat mult accidentat.

E aceasta o problemă la fotbaliştii români, că se maturizează mai greu?
Depinde, unii se maturizează la 28 de ani.

Octavian Popescu?
Da, e talentat, promite. Doar că trebuie să aibă constanţă, să joace meci de meci. Nu trebuie neapărat să fie cel mai bun de fiecare dată, dar unul dintre cei mai buni – da.

Dar e vreun tânăr jucător român în care ai văzut potenţial că poate ajunge la un nivel ridicat?
Ce fel de nivel? Unde să se ducă? La o echipă de top, sau normală?

Hai să ne mulţumim cu o echipă normală.
Păi deocamdată nu avem nici măcar pentru o echipă normală. E Răzvan Marin care joacă la Cagliari, Ianis la Rangers... Şi cam atât. Şi să vedem Mihăilă acum la Atalanta.

Te aşteptai la Denis Man să se impună acolo?
Mă aşteptam să joace mai bine, da. Că odată ce ajungi afară, câştigi în experienţă, maturitate, dar deocamdată nu a arătat asta.

Cine e fotbalistul tău român preferat?
Nu am niciunul în momentul de faţă. Nu am. Dacă nu demonstrăm cu jucătorii care sunt afară că se poate face ceva, o să transferăm, poate, doar prin Bulgaria şi Polonia de acum încolo. Din punctul meu de vedere şi Man şi Mihăilă sunt talentaţi, dar trebuie să dovedească pentru a rămâne la nivelul acela. Şi să aibă continuitate în campionate puternice.

Insist, totuşi, vreau să încheiem într-o notă optimistă. Spune un jucător român în care ai încredere că poate realiza lucruri frumoase. Un pariu al tău.
Bine. Îţi spun doi, atunci. Ianis Hagi şi Mihăilă. Pentru că ei sunt deja afară, ar putea să facă un pas mai rapid spre alte echipe mai puternice, comparativ cu cei din ţară.

Etichete: adrian ilie , interviu adrian ilie , hagi adrian ilie , mutu adrian ilie

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News