Tadici trage un semnal de alarmă! Care e cea mai mare problemă a României, la Campionatul European
10.12.2018, 14:36Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
România - Olanda 24-29. România a fost învinsă fără drept de apel de Olanda, în primul meci din grupa principală 2 a Campionatului European. Gheorghe Tadici, fostul selecționer, a tras un semnal de alarmă și a anunțat că Ambros Martin nu are ”bancă” pentru a rezista la acest nivel.
”Cred că avem o problemă în ceea ce privește banca. Cred că avem 9 jucătoare, 11 cu tot cu portarii, care pot face diferența. Mă așteptam să fe puțin mai proaspete, nu știu ce s-a întâmplat, Olanda a avut de la început conducerea.
Prima repriză am fost aproape, dar în repriza a doua, când s-au desprins la 5 goluri, presiunea pe fete a fost din ce în ce mai mare și au apărut multe greșeli tehnice. Cred că Rusia va fi în primele 4 și probabil, așa cum e tradiția, echipa gazdă, respectiv Franța”, a spus Gheorghe Tadici, la Digi Sport Special.
Cum se califică România în semifinalele Campionatului European
România are șanse mari să acceadă în semifinalele Campionatului European, chiar dacă Olanda ne-a adus cu picioarele pe pământ.
Tricolorele trebuie să îndeplinească o singură condiție pentru a ajunge printre ultimele patru echipe, să învingă Ungaria. România poate ajunge în semifinale și după alte scenarii, toate calculele pot fi văzute aici.
Clasamentul Grupei României de la Campionatul European
Programul României de la Campionatul European
România - Spania (marți, 11 decembrie, ora 19:00)
România - Ungaria (miercuri, 12 decembrie, ora 19:00)
Etichete: gheorghe tadici , campionatul european , romania campionatul european
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții