Video Stadionul din Giulești ”a luat foc”! Rapidiștii au sărbătorit titlul la handbal feminin
articol scris de Digi Sport30.05.2022, 00:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid a câștigat titlul de campioană a României la handbal feminin după o pauză de 19 ani, iar jucătoarele lui Carlos Viver au sărbătorit pe stadionul din Giulești, alături de suporteri.
Giuleștiul ”a luat foc”, după titlul câștigat de Rapid la handbal feminin
A fost o atmosferă incendiară în Giulești, unde s-a sărbătorit al șaselea titlu din istoria Rapidului.
CS Rapid Bucureşti a câştigat titlul de campioană a României la handbal feminin, duminică, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 35-27 (16-17), în deplasare, în etapa a 26-a (ultima) a Ligii Naţionale.
SCM Râmnicu Vâlcea a condus la pauză cu 17-16, iar ultima oară a fost în avantaj în min. 34, scor 19-18, după care a primit cinci goluri la rând, Rapid desprinzându-se la 23-19. În min. 44, gazdele au reuşit să se apropie la un singur gol, 23-24, dar apoi echipa pregătită de Carlos Viver a scăpat în câştigătoare, impunându-se cu 35-27.
Campioana en titre, CSM Bucureşti, a reuşit să o învingă pe CS Minaur Baia Mare cu 33-29 (16-17), însă a terminat pe locul secund în clasament, la un singur punct de Rapid. ''Tigroaicele'' rămân cu cinci titluri în palmares şi se consolează în acest sezon cu Cupa României. Podiumul a fost completat de SCM Râmnicu Vâlcea.
Rapid Bucureşti va evolua sezonul viitor şi în Liga Campionilor, competiţie în care are şanse la wild-card şi vicecampioana CSM Bucureşti.
Galerie Foto
Etichete: suporteri rapid , rapid handbal feminin , rapid campioana handbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții