România - Spania 27-25 | Dedu: "Merităm să ajungem în semifinale". Mobilizare generală pentru partida cu Ungaria
11.12.2018, 20:49La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România - Spania 27-25. Naţionala feminină de handbal a României a reuşit o victorie dramatică în faţa Spaniei, cu scorul de 27-25 (10-12), marţi seara, la Nancy, în Grupa principală 2 a Campionatului European. Denisa Dedu a analizat la cald disputa.
Conduse pe parcursul primei reprize, tricolorele au strâns rândurile şi au arătat o cu totul altă faţă în a doua repriză. Cu gândul la meciul cu Ungaria (indiferent de rezultatul de azi, avem nevoie de o victorie, miercuri, cu sportivele maghiare), fetele noastre s-au deconectat puţin de la miza acestui meci. Dar şi-au revenit la timp şi au obţinut un alt succes important la Campionatul European.
Denisa Dedu a făcut iar o partidă mare, scoţând şi o aruncare de la şapte metri, iar la final a vorbit despre visul delegaţiei României: o medalie.
"A fost un meci destul de dificil. Știam că Spania este o echipă luptătoare, dar la fel și noi, nu am cedat. Poate nu am jucat la cel mai mare nivel, nu am jucat la potențialul maxim, dar spiritul de echipă nu ne-a lipsit și la final am reușit.
Știam că nu o să fie un meci ușor, știam că Spania are jucătoare valoroase. Ca echipă, noi am fost mai bune. Cel mai important este să ne recuperăm. Din nefericire, noi nu avem timp de odihnă. Important e să ne facem noi jocul, să intrăm montate de la început și să ne dorim extrem de mult să ajungem în semifinală. Considerăm că merităm să ajungem acolo", a spus Dedu, la final.
România - Ungaria se joacă miercuri, de la ora 19:00, LIVE TEXT pe digisport.ro.
AICI AI TOATE CALCULELE CALIFICĂRII ÎN SEMIFINALELE CAMPIONATULUI EUROPEAN
Etichete: romania spania , campionatul european de handbal , romania campionatul european , dedu , denisa dedu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții