Video România - Polonia 28-24. Revenire frantastică pentru "tricolore". Au fost conduse 3 sferturi din meci. Prima victorie la Euro
articol scris de Digi Sport05.12.2020, 18:30
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România - Polonia s-a terminat 28-24, după un meci superb, cu răsturnări spectaculoase de scor. După eșecul cu Germania, "tricolorele" obțin prima victorie în grupa D a Campionatului European, după ce aveau emoții la calificare în grupele principale în urma eșecului cu Germania.
România - Polonia 28-24. Cristina Neagu, 8 goluri. Cristina Laslo, 6 goluri, omul meciului
"Tricolorele au" început slab meciul cu Polonia, la fel ca și pe cel cu germania și au fost conduse foarte mult timp. Au urmat însă două parade ale Yuliei Dumanska, urmate de două goluri ale Elenei Dincă și România a egalat la 4.
La selecția 200 pentru națională, Cristina Neagu nu prea a fost în formă, însă chiar și așa a fost cea mai bună marcatoare a meciului, cu 8 goluri și a ajuns la cota 865. Pe primul din acest meci l-a reușit abia după a patra încercare.
România - Polonia 28-24. Cristina Neagu, cea mai rapidă aruncare a turneului
În schimb, cea mai bună jucătoare a lumii a fost responsabilă cu transformările de la 7 metri. Polonezele s-au distanțat apoi la 4 goluri, iar Neagu a stabilit scorul pauzei, 11-15, din aruncare de la 7 metri, cu o megalovitură: 129 de kilometri la oră a atins mingea propulsată de optarul nostru, cea mai rapidă lovitură de până acum la aceste Europene.
În partea secundă, Cristina Laslo a ieșit la rampă și chiar a fost aleasă jucătoarea meciului, cu 6 reușite. Denisa Dedu, revenită după coronavirus, a avut și ea câteva parade superbe. Până în minutul 45, polonezele au condus, însă atunci a fost momentul egalării, când Neagu a făcut 18-18.
Rosiak a adus din nou Polonia în avantaj, însă Laslo și Buceshi au lovit spectaculos, iar Laura Popa a înscris tehnic și Ostase a punctat exact la momentul potrivit, terminând meciul cu 6 goluri.
Finalul a aparținut în întregime româncelor, care au încheiat în forță, scor 28-24.
Pentru elevele lui Bogdan Burcea urmează meciul cu Norvegia, de luni, ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Știrea inițială:
Meciul România - Polonia, din cadrul etapei a doua a grupei D a Campionatului European de handbal feminin, se dispută sâmbătă, de la ora 17:00, și va fi difuzat în direct la Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro, în format live video și text.
LIVE VIDEO România - Polonia 28-24 la Digi Sport 1. Meciul poate fi văzut AICI de abonații RCS&RDS
Min. 60: Final de meci, 28-24, după ce România a marcat și de la centrul terenului, iar polonezele au înscris ultimul gol al partidei.
Min. 59: România - Polonia 26-22. Fantastic! Ostase înscrie din nou al cincilea ei gol din 6 aruncări.
Min. 58: România - Polonia 25-22. Polonezele se prăbușesc și Ostase înscrie.
Min. 57: România - Polonia 24-22. Rosiak înscrie de la 7 metri, chiar dacă Dedu ghicește mingea.
Min. 56: România - Polonia 24-21. Revenire de senzație a "tricolorelor", care se distanțează prin Ostase.
Min. 55: România - Polonia 23-21. Laslo înscrie cu poarta goală.
Min. 55:România - Polonia 22-21. Neagu înscrie superb. Mingea e propulsată în poartă cu 122 km/oră.
Min. 51: România - Polonia 21-19. Gol România. Laura Popa înscrie cu o execuție tehnică.
Min. 48: România - Polonia 20-19. Eliza Buceshi înscrie la vinclu și aduce "tricolorele" în avantaj.
Min. 48: România - Polonia 19-19. Din nou Laslo înscrie superb.
Min. 46: România-Polonia 18-19. Gol Polonia! Rosiak înscrie și aduce Polonia în avantaj.
Min. 45:România - Polonia 18-18. Cristina Neagu înscrie a patra sa lovitură de la 7 metri.
Min. 45: România - Polonia 17-18. Cristina Laslo înscrie și ne apropiem din nou la un gol.
Min. 43: România - Polonia 16-17. Iuganu înscrie, iar arbitrele consultă proba video pentru a valida reuțita.
Min. 40: Denisa Dedu are o paradă superbă.
Min. 37: România - Polonia 14-17. Cristina Laslo înscrie din nou.
Min. 32: România - Polonia 12-15. Cristina Laslo înscrie primul gol al României în repriza secundă.
Min. 30: România - Polonia 11-15. Cristina Neagu stabilește scorul pauzei, de la 7 metri. Mingea trimisă de optarul naționalei României a atins 129 de km/oră, cea mai rapidă aruncare a turneului.
Min. 27: România - Polonia 10-13. Ostase înscrie.
Min. 25 România - Polonia 9-13. Gol Neagu de la 7 metri.
Min. 23: România - Polonia 8-12. Cristina Neagu înscrie al doilea ei gol.
Min. 19: România - Polonia 6-9. Grzyb înscrie.
Min. 17: România - Polonia 6-7. Neagu înscrie primul ei gol din 4 aruncări.
Min. 10: România - Polonia 4-4. Fază trasă la indigo, cu paradă Dumanska și gol Dincă.
Min. 9: România - Polonia 3-4. După o paradă a Yuliei Dumanska, urmează golul marcat de Dincă.
Min. 4: România - Polonia 1-1. Primul gol al României e marcat de Ostase.
Min. 2: România - Polonia 0-1. Gega deschide scorul.
Min. 1: Începe meciul. Cristina Neagu ratează la primul atac al "tricolorelor", în primul minut.
În partida cu Polonia, naționala de handbal feminin a României caută prima victorie de la Europeanul din Danemarca. La debutul în grupă, selecționata lui Bogdan Burcea a fost învinsă de Germania, 22-19.
În aceeași situație se află și Polonia, echipă care a pierdut categoric în prima rundă meciul cu Norvegia, scor 22-35.
Față de partida cu Germania, Bogdan Burcea se va putea baza pe portarul Denisa Dedu, care a avut două teste consecutive negative la COVID-19.
Singura jucătoare indisponibilă din lotul României este Laura Moisă, depistată cu COVID-19 la sosirea în Danemarca.
Celălalt meci al grupei D, Germania - Norvegia, se dispută tot sâmbătă, în direct la Digi Sport 3, începând cu ora 19:15.
Lotul României la Campionatul European de Handbal feminin:
- Portari: Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica), Ana-Maria Măzăreanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
- Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM Bucureşti), Sonia Seraficeanu (CS Minaur Baia Mare);
- Extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Ana Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău), Alexandra Dindiligan (HC Zalău);
- Centri: Eliza Buceschi (CS Rapid Bucureşti), Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Ana-Maria Ţicu (SCM Craiova), Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare);
- Interi dreapta: Laura Popa (CS Rapid Bucureşti), Ana-Maria Savu (SCM Craiova);
- Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (CS Minaur Baia Mare);
- Pivoţi: Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subţirică-Iovanescu (SCM Gloria Buzău)
- Staff: Bogdan Burcea - antrenor principal, Robert Licu - antrenor secund, Jaume Fort Mauri - antrenor cu portarii, Ştefan Ciuntu - preparator fizic, Ioan Radu Cheregi - analist de performanţă, Florin Ciocoiu - medic, , Valentin Cucu - kinetoterapeut, Lavinia Vlangar - kinetoterapeut, Nicoleta Alexandrescu - Team manager, Doru Costică - Media Manager.
Programul României în grupa D a Campionatului European de Handbal:
România-Germania, 3 decembrie - 19-22
- România - Polonia, 5 decembrie (17:00, Digi Sport 1)
- România - Norvegia, 7 decembrie (21:30, Digi Sport 1)
Etichete: campionatul european de handbal feminin , romania polonia , denisa dedu , românia euro de handbal feminin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții