FRH, dată în judecată de un club din Capitală pentru că Dedu ar fi candidat ilegal în 2014 şi 2018
27.03.2018, 19:14SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Probleme pentru preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu. FRH a fost dată în judecată de Clubul Sportiv Şcoala 181 Bucureşti, pentru incompatibilitatea pe care a avut-o Dedu la alegerile pentru şefia FRH din 2014 şi 2018.
Clubul din Capitală susţine că Alexandru Dedu era în momentul alegerilor preşedinte atât la Liga Profesionistă de Handbal, cât şi la Federaţia Română de Handbal, şi nu ar fi avut voie să candideze pentru un nou mandat la FRH.
Şcoala 181 susţine că Dedu figurează şi la MTS, dar şi la Tribunal (Registrul Special al Federaţiilor şi Fundaţiilor) ca preşedinte al Ligii Profesioniste de Handbal.
Potrivit clubului înscris în a doua ligă de handbal, Alexandru Dedu ar fi trebuit să demisioneze de la Ligă pentru a candida la preşedinţia Federaţiei, la alegerile din ianuarie 2014 şi februarie 2018.
Ar mai fi fost varianta ca Liga să fi fost suspendată sau radiată, caz în care nu ar mai fi existat incompatibilitatea.
Dosarul în care FRH a fost dată în judecată de Clubul Sportiv Şcoala 181 Bucureşti este 8584/3/2018 la Tribunalul Bucureşti, secţia a 5-a Civilă.
Etichete: romania , alexandru dedu , dedu , dedu candidatura ilegala frh , frh data in judecata de scoala 181 bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții