Dinamo a transferat un jucător de la Barcelona. Forțează accederea în Final Four-ul Ligii Campionilor
articol scris de Digi Sport31.05.2022, 14:02
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Echipa masculină de handbal CS Dinamo București a ajuns la un acord cu interul stânga egipteam Ali Zein (31 de ani), legitimat la Barcelona, formație cu 10 trofee ale Ligii Campionilor în palmares (record).
Conform Mundo Deportivo, Ali Zein se va alătura în această vară echipei antrenate de fostul antrenor al celor de la Barcelona, Xavi Pascual, și va fi jucătorul lui Dinamo timp de două sezoane.
Ali Zein de la Barcelona a semnat cu Dinamo!
Ali Zein este al treilea jucător de la Barcelona care ajunge la Dinamo în ultimii ani, după pivotul Cedric Sorhaindo și Alex Pascual, fiul antrenorului Xavi Pascual.
Pentru Dinamo este al șaselea transferul realizat până acum, pentru viitorul sezon, după interul dreapta Stanislav Kasparek (Meskov Brest), pivotul Viacheslau Bokhan (Motor Zaporoje), extrema dreapta Andrii Akimenko (Azoty Pulawy), centrul Joao Pedro Silva (Puente Genil) și portarul Alexandru Bucătaru (CSM București).
Spaniolii anunță că Xavi Pascual are ambiții mari la Dinamo: vrea să prindă Final Four-ul competiției cât mai curând posibil. Anul trecut, ”dulăii” n-au reușit să iasă din grupe. Cu toate acestea, s-au resemnat cu un sezon perfect în România, unde au câștigat și titlul și Cupa.
Al Zein juca la Barcelona din vara anului 2021. A mai evoluat în cariera sa la Al Ahly, Etoile du Sahel, Al Jazira, Payx d`aix UC și Sharjah.
Este dublu campion al Africii cu Egipt, în 2016 (în țara natală) și în 2020 (în Tunisia).
Etichete: barcelona , final four liga campionilor , ali zein
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții