Video ”Din toată inima pentru România!”. Au cântat, în stradă, alături de fani. Bucuria imensă a naționalei, după calificare
06.12.2019, 15:55Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
VIDEO România - Ungaria 28-27 | Târziu, aproape de ora 22:00 în Japonia, 15:00 în România, handbalistele noastre au avut parte de o surpriză din partea fanior români prezenți la meci. Aceștia le-au așteptat pe Cristina Neagu și pe colegele ei pentru autografe și pentru fotografii, dar s-a și cântat, atmosfera fiind una emoționantă. Neagu, autoare a 10 goluri în acest meci, ultimul fiind și cel al victoriei, a postat un mesaj și pe rețelele de socializare.
Campionatul Mondial de handbal feminin este transmis ÎN DIRECT de Digi Sport şi digisport.ro. Jocurile pot fi urmărite și în aplicația Digi Online
Fanii au fost cei care au dat startul și care au ovaționat minute în șir naționala României. ”Ole, ole, ole, ole, România, România”, au scandat fanii. Handbalistele noastre ”au intrat în horă” și imediat au început să fredoneze melodia ”Din toată inima” a trupei Voltaj, care pare a fi devenit un fel de imn al naționalei de handbal feminin a țării noastre.
”Îmi cere inima s-o mai spun o dată / Asta e țara mea, jur că-i minunată / Cei care simt la fel, să-nceapă nebunia / Din toată inima, pentru România!”, au cântat, din toată inima, Cristina Neagu și colegele ei.
VIDEO cu momentul în care Cristina Neagu și celelalte handbaliste au cântat ”Din toată inima”
Legătura dintre naționala de handbal a României și trupa Voltaj datează de anul trecut
”Fetelor, sunteți cele mai tari! Noi vă ținem pumnii și să veniți cu marele trofeu acasă, în România! Din toată inima pentru fetele noastre”, a fost mesajul public postat de către cei de la Voltaj, prin liderul Călin Goia, fix acum un an, în timpul Campionatului European de handbal din 2018.
România va debuta contra Rusiei în grupele principale ale CM. Programul complet din a doua fază a competiţiei
România va juca primul meci din Main Round, duminică, de la ora 11:00, împotriva câştigătoarei grupei D, Rusia, care a învins Suedia, în ultimul meci din grupă, cu 30-22. Va urma partida cu Suedia, a doua clasată din grupa D, marţi, 10 decembrie, de la ora 8:00, şi duelul cu Japonia, programat miercuri, 11 decembrie, tot de la ora 8:00.
Programul României în grupele principale
- Duminică, 08:00: România - Rusia, Digi Sport 1
- Marţi, 8:00: România - Suedia, Digi Sport 1
- Miercuri, 8:00: România - Japonia, Digi Sport 1
Semifinalele vor avea loc vineri, 13 decembrie, iar finala duminică, 15 decembrie.
Locul 3 din fiecare din cele două grupe principale va juca meciul pentru locurile 5-6, iar echipele clasate pe locul 4 se vor înfrunta pentru poziţiile 7-8.
Etichete: romania handbal , cristina neagu , romania rusia , mondialul de handbal , romania ungaria 28-27
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții