Video CSM - Gyor 20-26! Fetele noastre au ratat finala Ligii Campionilor. Evoluţie slabă pentru Neagu şi Gullden

12.05.2018, 16:11
  • La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Capăt de drum pentru CSM Bucureşti în Liga Campionilor. Gyor a fost de neînvins în faţa campioanei României. Prima partea a meciului s-a terminat neaşteptat de bine pentru CSM: la pauză a fost condusă doar cu 12-10, după o repriză nefastă.

"Tigroaicele" au marcat primul gol al meciului abia după 10 minute şi jumătate, prin Cristina Neagu, la 3-0 pentru adversare. În plus, au trimis de 5 ori mingea în bară.

În partea secundă, CSM a echilibrat partida şi a egalat de la 13-16 după paradele lui Grubisic şi 3 execuţii spectaculoase semnate de Mehmedovic, Neagu şi Kurtovic.

A fost doar un foc de paie. Gyor s-a trezit şi a devastat apărarea CSM-ului, prin cele mai bune jucătoare ale sale: Gorbicz, Oftedal şi mai ales, olandeza Groot, care au marcat împreună nu mai puţin de 17 goluri. În final a fost 26-20 pentru campioana en-titre a Ligii Campionilor.


Min. 60: Oana Manea înscrie din nou, dar e prea târziu. S-a terminat 26-20, după încă o ratare a Cristinei Neagu. 

Min. 59: Gyor înscrie două goluri în inferioritate numerică şi duce scorul la 26-19. 

Min. 57: De Amorim înscrie din propriul teren şi CSM e ca şi eliminată în semifinalele Ligii Campionilor. Manea rămâne cu un procentaj de 100% şi e 24-19 pentru Gyor. 

Min. 55: Gyor înscrie din nou prin Groot şi are un avans de 5 goluri, cu 6 minute rămase de disputat. Neagu ne ţine în viaţă şi marchează. E 23-18 pentru Gyor.  

Min. 52: GOOOOOL KURTOVIC!!! CSM înscrie de la 7 metri, dar maghiarele reacţionează, având superioritate numerică. E 21-17 pentru Gyor. 

Min. 49: CSM mai ratează un atac şi nu a mai înscris de şase minute, atunci când egalase la 16-16. Gyor marchează de la 7 metri şi scorul e 20-16 pentru maghiare. 

Min. 48: Gorbicz înscrie din extremă şi CSM are mari probleme pe acest final de meci. E 19-16 pentru Gyor. 

Min. 47: Neagu ratează o lovitură de la 7 metri, dar mingea rămâne la CSM. Tot Cristina trimite peste poartă, după un atac mai puţin reuşit al CSM-ului. 

Min. 45: De Amorim revine în joc după o accidentare şi înscrie după o acţiune personală. E 18-16 pentru Gyor. 

Min. 44: Am ratat şansa să conducem pentru prima dată, iar Groot a marcat şi Gyor conduce cu 17-16. 

Min. 43: GOOOOOL KURTOVIC!!!! Gol superb înscris de CSM, care egalează pentru prima oară în acest meci, 16-16. Gyor cere time-out. 

Min. 40. GOOOOOOOL NEAGU!!!!! Ne-am apropiat la un singur gol de Gyor, care conduce cu 16-15. 

Min. 38: Oftedal înscrie un gol superb. Gyor - CSM  16-13. Mehmedovic ne ţine în joc şi înscrie din nou. 

Min. 37: Gyor se distanţează din nou la 3 goluri, după un atac prelungit. Gyor - CSM 15-12. Mehmedovic înscrie din extremă la următorul atac. E 15-13, pentru Gyor. 

Min. 34: GOOOOOOOL NEAGU!!!! Cristina trimite o torpilă şi e 14-12 pentru Gyor. 

Min. 33: Jorgensen marchează primul gol al reprizei, pentru CSM. Gyor înscrie in inferioritate numerică prin Gorbicz şi diferenţa de 3 goluri se menţine, 14-11 pentru Gyor. 

Min. 31: A început repriza a doua. CSM a ratat primul atac şi Groot ne-a pedepsit. Gyor - CSM 13-10. 

# Statistică îngrijorătoare pentru CSM: portarii au avut un procentaj de doar 8%.

Min. 30 - PAUZĂ! Gyor - CSM București 12-10

Min. 29 - Gyor - CSM București 12-10! Din nou diferență de două goluri, după o lovitură de la 7 metri.

Min. 28 - Gyor - CSM București 11-10! RATARE ULUITOARE NIOMBLA! Scăpată pe contraatac, singură cu portărița adversă, sportiva noastră a ratat incredibil!

Min. 28 - Gyor - CSM București 11-10! Fază de mare efect a fetelor noastre iar Iulia Curea a marcat.

Min. 26 - Gyor - CSM București 11-9! Kurtovic a marcat cel mai frumos gol al nostru din acest meci, dar Gyor a replicat imediat prin Amorim, care a punctat.

Min. 26 - Gyor - CSM București 10-8! Din păcate, Groot a făcut iar o diferență de două goluri.

Min. 25 - Gyor - CSM București 9-8! Gol extrem de important marcat de Cristina Neagu de la 7 metri. Ne-am apropiat la un singur gol.

Min. 24 - Gyor - CSM București 9-7! Intervenție de zile mari a lui Grubisic, care păstrează diferența de pe tabelă.

Min. 22 - Gyor - CSM București 9-7! Bella Gullden a marcat și ea primul gol al acestui meci și sperăm!

Min. 19 - Gyor - CSM București 8-6! Oana Manea își face treaba în atac și ne apropiem iar la două goluri de Gyor.

Min. 18 - Gyor - CSM București 8-5! Nu reușim să micșorăm diferența asta de trei goluri. A marcat și Cristina Neagu. Atmosfera din sală este absolut superbă. Se aud și fanii români

Min. 16 - Gyor - CSM București 7-4! Oana Manea a marcat un gol important, numai că maghiarele au atacat rapid, Amorim i-a dat o pasă pe la spate, de efect, lui Gorbicz iar aceasta n-a ratat.

Min. 15 - Gyor - CSM București 6-3! S-a refăcut iar diferența de trei goluri. Un nou gol marcat de Groot de la 7 metri

Min. 15 - Gyor - CSM București 5-3! Kurtovic a redus din diferență, pe o recuperare de senzație

Min. 13 - Gyor - CSM București 5-2! Groot a punctat de la 7 metri și s-a refăcut diferența de trei goluri.

Min. 12 - Gyor - CSM București 4-2! Mehmedovic a punctat după un contraatac. A lobat și a marcat.

Min. 11 - Gyor - CSM București 4-1! Cristina Neagu ”a spart gheața” după 10 minute și 30 de secunde, dar mai apoi unguraoicele, extrem de repede, au refăcut diferența, prin Gorbicz.

Min. 10 - Gyor - CSM București 3-0! Gorbicz a ratat un 7 metri. Se poate! Haideți, fetelor!

Min. 7 - Gyor - CSM București 3-0! Gorbicz a majorat diferența, după un gol marcat de pe extrema stânga, printre picioarele Paulei Ungureanu. Nu avem agresivitate în apărare

Min. 5 - Gyor - CSM București 2-0! GULLDEN a ratat o lovitură de la 7 metri. A trimis în transversală. A treia bară a fetelor noastre din acest start de meci.

Min. 4 - Gyor - CSM București 2-0. Unguroaicele au profitat de ocazie și s-au distanțat. Fetele noastre parcă au început cu emoție.

Min. 3 - Gyor - CSM București 1-0. Fază prelungită de atac a fetelor noastre, mingea a ajuns la Kurtovic, care a încercat un gol la colțul lung, dar a trimis peste.

Min. 1 - Gyor - CSM București 1-0. Amorim s-a ținut bine pe picioare și a marcat repede.

UPDATE Ora 16:18 - A început partida.

Acum are loc prezentarea jucătoarelor. Atmosfera din sala din Budapesta este absolut senzațională.


CSM Bucureşti - Gyor LIVE VIDEO. Campioana handbalului românesc e gata de cel mai important meci al sezonului de până acum: marea confruntare cu Gyor, din Final Four-ul Ligii Campionilor. "Luptăm cu sufletul", spun tigroaicele, înainte să intre pe parchetul de la Budapesta, în direct la Digi Sport 1, sâmbătă, la 16:15.

Handbalistele lui CSM Bucureşti vor da totul pentru un loc în finala Ligii Campionilor. Ca să le bată pe Gyor, la fel ca în finala de poveste, din 2016, când au cucerit trofeul, tigroaicele le-au studiat în amănunt pe campioanele Europei. Primul meci din Final Four, CSM - Gyor, este în direct la Digi Sport 1 şi LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.

"Noi vrem să le punem pe toate la punct, să vedem unde sunt punctele lor forte, unde greşesc mai mult, să ne facm un plan foarte bun pentr că ne dorim să ajungem în finală", a spus Oana Manea, completată de Gnonsiane Niombla: "Avem nevoie să fim la sută la sută din capacitatea noastră. Avem nevoie, nu de noroc, dar de forţă colectivă".

  • Gyor are trei Ligi ale Campionilor în palmares, în 2013, 2014 şi anul trecut.

CSM Bucureşti - Gyor LIVE VIDEO. Gullden: "Fără goluri multe"

Gullden a fost jucătoarea decisivă în Final Four-ul 2016, când CSM Bucureşti a câştigat trofeul Ligii Campionilor, iar în acest sezon este a doua marcatoare după Cristina Neagu (101), cu 59 de goluri.

''Cred că va fi un meci foarte dificil, chiar dacă Gyor are multe jucătoare accidentate; dar întotdeauna au avut ce să pună în loc. Nu cred că se vor marca prea multe goluri, vom vedea apărări bune şi multă luptă din partea ambelor echipe. Cred că pentru noi decisivă va fi apărarea, nu trebuie să primim goluri uşoare. Eu cred că aşa se câştigă trofeele, cu apărarea, şi trebuie să ne concentrăm pe acest lucru. Ce a fost a fost, dar acum trebuie să ne uităm înainte. E un weekend important, din tot ceea ce s-a întâmplat am învăţat, dar trebuie să ne unim şi să ne amintim de lucrurile bune. Am jucat prost uneori, dar am arătat şi cât de bine putem juca. Am vorbit multe despre asta între noi. Şi sezonul meu a fost cu suişuri şi coborâşuri, am avut meciuri bune dar şi unele mai puţin reuşite, dar acum m-am antrenat bine, şi mă simt din ce în ce mai bine. Dar când sunt atâtea jucătoare în jurul tău care pot înscrie multe goluri şi eşti playmaker, nu te pui pe tine în planul principal. Am petrecut mult timp împreună în afara terenului, poate nu se vede asta în teren, dar ne plăcem între noi, toată lumea vorbeşte despre tactică şi se implică, ne simţim bine'', a declarat Gullden la întâlnirea cu media de la Heroes Square din Budapesta.

  • Extrema dreaptă Nathalie Hagman (Suedia), cu 31 goluri în Liga Campionilor: ''Aşteptăm acest weekend de mult timp, e timpul să jucăm semifinala cu Gyor şi asta se va întâmpla mâine. Ca să câştigăm trebuie să jucăm disciplinat, să facem un meci bun, pentru că Gyor are o echipă bună. Ambele echipe vor face totul să câştige mâine, cred că apărările vor fi foarte bune, dar noi sperăm să le alergăm şi să înscriem goluri uşoare. Ne-am antrenat bine în săptămâna care a trecut, mă simt bine şi abia aştept jocul. Atmosfera din echipă nu este bună, ci foarte bună. Avem senzaţii bune ca echipă, ne plăcem una pe alta, ne ajutăm una pe alta, aşa că sper ca toate lucrurile să meargă bine. Va fi un meci dificil şi lucrurile mici vor face diferenţa, între învingător şi învins. Cred că pentru noi apărarea va fi foarte importantă mâine''.
  • Interul dreapta Amanda Kurtovic (Norvegia), cu 52 goluri marcate în acest sezon al Ligii Campionilor, a spus: ''Avem un antrenor nou, care ne-a transmis multă energie, o nouă viziune a ceea ce jucăm, dar am venit la Final Four ca să câştigăm totul. Indiferent că antrenor este Per sau altcineva, avem acelaşi obiectiv ca la început. Cea mai bună echipă va învinge, sper că vom avea o zi bună mâine şi totul ne va merge bine. Nu cred că Gyor are o motivaţie mai mare decât a celorlalte echipe pentru a câştiga trofeul''.
Ambros Martin şi Cristina Neagu, la naţionala României

CSM Bucureşti - Gyor LIVE VIDEO. Ambros Martin se teme de Neagu

Spaniolul Ambros Martin, antrenorul formaţiei Gyor Audi ETO RC, a opinat că în semifinala cu CSM Bucureşti din semifinalele Final4-ului Ligii Campionilor, va avea câştig echipa care îşi va stăpâni cel mai bine emoţiile şi nervii.

Ambros Martin, care din sezonul viitor va antrena echipa Rostov pe Don, a avut un sezon dificil cu Gyor din cauza numeroaselor accidentări care l-au forţat să apeleze la 4-5 formule de echipă.

''Vom juca împotriva unei echipe bune, cu jucătoare de top, şi ne aşteaptă un meci foarte dificil, aşa cum ne-a obişnuit această competiţie an după an. Nu vom avea pe teren câteva jucătoare importante pentru noi, dar important sunt jucătoarele care vor intra mâine pe teren. Avem opţiuni diverse, nu doar acum, ci pe durata întregului sezon am avut diferite formule de echipă. Cred că am avut succes, am fost competitivi în toată această perioadă şi sper că şi mâine vom fi competitivi. Este greu să spui ce adversari preferi într-o competiţie ca asta. Cred că toate echipele de aici sunt mari şi merită să fie aici. Nu putem controla tragerea la sorţi, aşa că vom juca cu CSM Bucureşti, iar în această săptămână m-am gândit cum să înfruntăm o mare echipă, cu mari individualităţi. Partidele sunt foarte echilibrate, în semifinale ca şi în finale, iar echipa care îşi va controla cel mai bine emoţiile, nervii, va merge mai departe, dar nu există o favorită clară. Cred că a 4-a sau a 5-a noastră versiune din acest sezon va fi la fel de competitivă aici'', a declarat vineri Ambros Martin.

Spaniolul a adăugat că pentru el este o provocare să joace împotriva unor echipe mari şi a unor jucătoare de talia Cristinei Neagu.

''Este mereu o provocare să joc împotriva marilor echipe, a marilor individualităţi, iar dacă la selecţionata României avem acelaşi obiectiv, aici trebuie să lupt cu ea. O respect, dar nu mie-a teamă de ea. Ştiu de ce este capabilă, ştiu tot ce este nevoie pentru a o controla, dar nu mă preocupă prea mult dacă ea ne dă 10-12 goluri. Mă preocupă capacitatea ei de a le pune în joc pe celelalte jucătoare. Nu voi avea o obsesie cu Cristina, vom avea un plan de joc mai colectiv, vom încerca să le contrăm pe celelalte jucătoare în general, voi încerca s-o stresez, şi nu voi pune presiune pe ea în timpul meciului. Va fi o partidă foarte dificilă, foarte complicată, în care importante vor fi micile detalii, şi să ştim cum să ne controlăm emoţiile'', a declarat Ambros Martin.

Centrul norvegian Stine Oftedal, cea mai bună jucătoare a Norvegiei la CM 2017, a treia marcatoare a Gyor-ului cu 49 goluri, a declarat că CSM Bucuşreti este o echipă plină de jucătoare valoroase, dar Gyor va găsi punctele slabe: ''CSM e o echipă bună, cu multe jucătoare de valoare. Când te uiţi pe hârtie, au cele mai mari vedete, cum ar fi Cristina Neagu. Au un joc de atac foarte solid, cu multe jucătoare care îşi aduc contribuţia. Dar Gyor joacă foarte bine în apărare, foarte compact şi tare. Vom avea în faţă o echipă foarte bună dar sper să găsim soluţiile potrivite. Fiecare echipă are puncte slabe, dar e greu de găsit aceste puncte slabe la o echipă ca CSM. Vom încerca. Noi din cauza accidentărilor a trebuit să jucăm cu formule diferite de echipe. A fost ceva special, dar sunt impresionată de cum echipa a lucrat, într-un mod profesionist''.

Oftedal este la primul ei Final Four şi are emoţii înaintea meciurilor de sâmbătă şi duminică: ''Mă simt foarte stimulată, sunt puţin nervoasă, fericită, este un mix din toate astea. E cel mai mare eveniment la nivel de cluburi pe care îl poţi juca, aşa că e ceva special. Am mai jucat câteva meciuri mari la echipa naţională, am ceva experienţă, dar e ceva nou şi unic pentru mine. CSM are o echipă extraordinară şi sunt sigură că va fi un meci foarte tare, foarte strâns, aşa cum trebuie să fie o semifinală în Liga Campionilor. Când e vorba de trofee, totul este diferit. Ne-am cunoscut puţin în cele două meciuri din grupa principală, dar acum va fi ceva special. Nu ştiu dacă CSM e cel mai dificil adversar, pentru că toate echipele sunt puternice, şi doar cele mai puternice au ajuns aici. Vom încerca să-i facem viaţa grea Cristinei Neagu, pentru că dacă îşi intră în ritm e cea mai bună. Va trebui să facem un marcaj strict. Cred că principala noastră forţă în asta constă, am avut multe accidentări,pe termen scurt şi termen lung, am jucat la fel cu jucătoare diferite în fiecare lună şi asta e ceva special. Dar am reuşit mereu să producem un rezultat bun până acum. Sunt impresionată să fac parte din această echipă care performează bine şi în aceste condiţii. Asta spune multe despre calitatea echipei şi a jucătoarelor''

CSM Bucureşti - Gyor LIVE VIDEO. Per Johansson, apel la unitate

Antrenorul suedez Per Johansson a declarat vineri că vedetele de la CSM Bucureşti trebuie să fie ca o familie în teren la meciul cu Gyor, din semifinalele Final Four-ului Ligii Campionilor la handbal feminin. Un astfel de meci se câştigă mai mult cu inima şi sufletul decât cu tactica, e convins tehnicianul tigroaicelor.

Johansson, care pentru al doilea an consecutiv a preluat pe CSM Bucureşti înainte de sferturile de finală ale Ligii Campionilor, spune că în acest an a găsit probleme mai mari decât în 2017. Contactat de conducerea clubului pentru o propunere de prelungire a contractului, antrenorul a refuzat, pe moment, preferând să reia discuțiile după Final Four-ul Ligii Campionilor.

"Am avut multe suişuri şi coborâşuri în acest an. Anul acesta faţă de anul trecut am avut mai multe probleme şi a trebuit să punem la punct multe lucruri, aşa că eu sunt mai bine pregătit să fac faţă. Am reuşit la meciul cu Metz să arătăm că potenţialul lui CSM Bucureşti este foarte ridicat, dar nu ştiu dacă îl vom atinge mâine din nou. Dar el există, e acolo.

De asemenea, e acolo şi meciul slab din returul cu Metz. Pentru mine a fost bine să văd lucruri extraordinar de bune, dar şi lucruri extraordinar de rele. Aşa că trebuie să lucrăm la asta, suntem ca un lift", a declarat Johansson la întâlnirea cu media de la Heroes Square din Budapesta

Suedezul a precizat că, după meciul câştigat pe 4 mai în ultimă instanţă cu HC Zalău (25-24) la Bucureşti, a avut o discuţie foarte serioasă cu jucătoarele şi speră că au înţeles mesajul transmis, că echipa trebuie să fie ca o familie.

"După meciul cu HC Zalău, am avut o întâlnire dură, în care am decis să mergem pe acelaşi drum şi cred că acum jucătoarele sunt unite, sunt concentrate să avem un weekend foarte bun. Dacă nu vom fi ca o familie în echipă, niciodată nu vom învinge. Obişnuiesc să spun că nu vei câştiga niciodată datorită sistemului tactic, învingi doar cu sufletul, inima şi cu tactica. Aşa cum a fost la meciul de acasă cu Metz. Un lucru este mereu foarte important, şi anume portarul. Pentru că are un impact mare.

Bineînţeles este important ca eu să-l înving pe Ambros, Cristina Neagu pe Amorim, Isabelle Gullden să fie mai bună decât Stine Oftedal şi aşa mai departe. Dar apărarea, modul în care va începe meciul va fi important pentru noi. Dacă ele vor lua un avantaj, cu publicul alături de ele, va deveni dificil pentru noi. Aşa că va trebui să fim aproape de ele, iar portarul, apărarea sunt cele mai importante", a spus tehnicianul scandinav.

Johansson a adăugat că discuţiile despre prelungirea contractului său la CSM Bucureşti vor fi luate în săptămâna de după Final Four: "Conducerea lui CSM a vorbit cu mine şi am convenit să discutăm după ce se termină Final Four. Ei vor să-mi prelungească contractul, dar eu vreau să mă concentrez doar pe Final Four, aşa că vom discuta din nou săptămâna viitoare şi atunci va avea loc un anunţ".

CSM Bucureşti va juca semifinala Ligii Campionilor, contra lui Gyor, sâmbătă, de la ora 16:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 şi LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro. Finala va fi duminică, de la ora 19.00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 şi LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.

Tot la Digi Sport puteți urmări ÎN DIRECT şi disputa Potaissa Turda - AEK Atena, în finala Challenge Cup, luni de la ora 19:00 (Digi Sport 2).

Etichete: handbal , csm bucuresti , csm , handbal csm , final four handbal , csm gyor , csm bucuresti gyor , live video csm , csm live video , csm bucuresti online , csm gyor online


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare

Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații ruși le-au trimis celor dragi înainte de a muri în războiul din Ucraina. Printre aceștia se numără prieteni de familie și cunoscuți. Rudele celor decedați și-au dat acordul publicației Kholod pentru ca aceste texte să fie date publicității, văzând în asta o modalitate de păstrare a memoriilor celor dragi.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

”Ar urma să-și ia rămas-bun”. Ce a scris presa din Anglia despre iubita lui Radu Drăgușin

”Cel mai mare contract din istoria fotbalului” a fost semnat: 1.700.000.000 € pentru Barcelona

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Inexplicabil! Înlocuitorul lui Zima s-a făcut de râs la debutul în SuperLigă

Neverosimil: Manchester City și Nottingham Forest au aceeași șansă să câștige titlul!

Live Video&Text Petrolul - Unirea Slobozia 1-1, ACUM, la DGS 1. Trupa lui Mihalcea a egalat rapid după o gafă uriașă

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Citeşte şi

Concluziile trase de Florentin Pera, după ce România a pierdut ultimul meci de la EHF EURO 2024

Avertismentul presei din Ungaria, chiar înainte de meciul cu România de la EHF EURO 2024

PEROZCum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. E o domnișoară de 19 ani, preocupată de cultură și îndrăgostită de cărți 

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Simona Halep şi-a mărit imperiul imobiliar şi noua ”perlă” a coroanei este la Poiana Braşov. Primele imagini citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”