CSM București a revenit sub comanda lui Per Johansson!
21.03.2018, 15:42SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce a negociat cu Thomas Ryde, Gustav Gjekstad și Per Yohansson, CSM București s-a decis să-i ofere încă o șansa celui din urmă, sudezul antrenând campioana României la handbal feminin anul trecut, perioada în care a terminat Final Four-ul Ligii Campionilor pe locul 3. Săptămâna trecută, CSM a luat decizia să nu-i mai prelungească contractul danezei Helle Thomsen.
Per Johansson a confirmat pentru presa din Suedia că a semnat un nou contract cu clubul Primăriei București.
”Există puţine ocazii pentru un antrenor să câştige Liga Campionilor. CSM Bucureşti este unul dintre cele mai bune cluburi din lume. Orice altceva decât medalia de aur în Liga Campionilor este un eşec. Nimeni nu ascunde asta în România. Pentru a primi şansa de a dansa din nou pe cea mai importantă scenă am decis să accept oferta de la CSM. Când mi s-a spus că am ocazia să-mi aduc întreaga familie în România, am simţit că este o misiune pe care nu pot să o refuz”, a declarat Per Johansson, care semnase precedentul mandat cu 7 zile înaintea semifinalei cu Ferencvaros.
În cele patru jocuri din Liga Campionilor, bilanţul a fost de trei victorii şi o înfrângere. A mai stat pe banca echipei și la alte 5 meciuri în campionatul intern și Cupa României, la finalul carora a reușit să câștige ambele trofee.
După despărțirea de CSM, Johansson a semnat cu Boden, o grupare din prima ligă suedeză de handbal feminin, care abia reuşise să evite retrogradarea în 2017.
CSM Bucureşti va juca în sferturile Ligii Campionilor cu Metz Handball, în 6 aprilie pe teren propriu şi în 15 aprilie în deplasare, pentru calificarea în Final Four, meciuri care vor fi transmise în DIRECT la Digi Sport.
Etichete: handbal feminin , csm bucuresti , noul antrenor , per johansson
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții