Video Craiovenii au făcut spectacol cu FC Botoșani și pentru finalistele din Cupa EHF
19.04.2018, 22:13SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Momente de gală la meciul Craiovei cu FC Botoșani, din turul semifinalelor Cupei Romaniei. Handbalistele de la SCM Craiova, care vor juca finala Cupei EHF, au fost prezente pe stadionul din Bănie și au fost primite în urale de fanii oltenilor.
Componentele echipei SCM Craiova au cântat alături de fani, iar antrenorul Bogdan Burcea a dat lovitura de start a partidei cu FC Botoşani.
"Suntem fericiți pentru invițatie. Atât eu, cât și fetele suntem prezenți în această seară să ne susținem echipa favorită la fotbal, CSU Craiova, sunt fericit că mă aflu pe această arenă fabuloasă", a spus antrenorul de la SCM Craiova, Bogdan Burcea.
Fetele de la handbal au fost și ele impresionate de atmosfera de pe noul superstadion din Craiova, acolo unde aproape 20.000 de oameni au fost în tribune la meciul cu Botoșani, din semifinalele Cupei.
"E o atmosferă senzațională, eu nu am mai fost pe un stadion de fotbal de când eram mică, pot să spun", a spus Andreea Pricopi.
Întrebată dacă se gândea că un stadion o să-i scandeze numele, Ana Maria Ţicu a răspuns:
"Nu, nu mă gândeam și este un sentiment foarte plăcut".
SCM Craiova se va lupta pentru trofeul Cupei EHF cu norvegiencele de la Vipers Kristiansand. Prima manşă a finalei va avea loc pe 5 sau 6 mai, în Norvegia, urmând ca returul să fie programat o săptămână mai târziu. Ambele manşe vor fi în direct la Digi Sport.
Etichete: cupa romaniei , cupa ehf , craiova , scm craiova , craiova botosani , finala ehf , craiova ehf , craiova finala ehf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții