Video CE Handbal | România - Germania 19-22. Debut cu stângul pentru "tricolore" la Europene. Nemțoaicele au avut și 6 goluri avans
articol scris de Digi Sport03.12.2020, 20:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
România - Germania s-a terminat 19-22 în primul meci al Europeanului din Danemarca. "Tricolorele" n-au avut nicio șansă, cu toate că la un moment dat au egalat.
România - Germania 19-22. Debut cu stângul al "tricolorelor" la Europene
România era considerată outsider în confruntarea cu nemțoaicele, în ciuda faptului că s-a impus în ultimele șase confruntări directe. Asta s-a văzut imediat pe tabela de scor, unde Germania a luat repede avans de 4 goluri.
Abia în minutul 7 a marcat România primul gol, prin Ostase. În minutul 11, nemțoaicele au avut un avans de 6 goluri, 7-1, iar apoi 8-2. Cristina Neagu a reușit primul ei gol abia în minutul 15, din a patra încercare. Tot ea a egalat la 15. Starul naționalei a încheiat cu 4 goluri din 14 aruncări, dar chiar și așa, a fost egala lui Naidzinavicius, Bolk și Maidhof.
România - Germania 19-22. Cristina Neagu, 4 goluri din 14 aruncări
În prima repriză, România a ratat e două ori de la 7 metri. Portarul României, Iulia Dumanska, a fost cea mai bună jucătoare a "tricolorelor". S-a remarcat pe toată durata meciului, iar cu 10 minute înainte de final avea un procentaj uriaș, de 12 parade din 29 de aruncări.
Bolk a fost cea mai bună marcatoare a Germaniei și a fost desemnată "omul meciului". România - Germania s-a terminat 19-22. Pentru a se califica, România trebuie să bată Polonia. Meciul e pe 5 decembrie, în direct la Digi Sport.
LIVE VIDEO România - Germania 19-22:
Min. 59: Zapf stabilește scorul final. România - Germania 19-22.
Min. 58: Subțirică-Iovăneescu înscrie. E 19-21.
Min. 57: Germania își mărește din nou avansul la 3 goluri, după golul lui Grijseers. E 18-21.
Min. 54: Cristina Neagu înscrie de la 7 metri.
Min. 53: Iuganu înscrie și scorul este România - Germania 17-20.
Min. 49: Bolk trage, dar Dumanska apără din nou. E a 12-a paradă din 29 de aruncări.
Min. 44: Portarul României, Dumanska, apără două lovituri de la 7 metri la rând, în același minut.
Min. 43: Subțirică înscrie primul gol la națională chiar la meciul de debut. E 16-17.
Min. 40: Maidhof înscrie și aduce din nou Germania în avantaj.
Min. 37: Neagu înscrie de la 7 metri și egalează. E 15-15. Mingea trimisă de Neagu a atins 113 km/oră.
Min. 34: Neagu înscrie abia al doilea său gol din acest meci. E 13-14.
Min. 32: Cristina Laslo marchează primul gol al "tricolorelor" din repriza a doua. România - Germania 11-14.
Min. 31: Minevskaja înscrie din 7 metri primul gol al Germaniei din repriza secundă.
Min. 31: Începe repriza a doua.
Min. 30: Dumanska apără o lovitură de la 7 metri a lui Naidzianavicius, dar aceasta recuperează și înscrie în ultima secundă. Golul a fost validat după verificarea imaginilor video. La pauză, România - Germania 10-13.
Min. 30: Buceschi ratează o lovitură de la 7 metri. Scorul rămâne 9-10.
Min. 21: Dumanska apără șutul lui Berger. Scorul rămâne 7-10.
Min. 18: Eliza Bucesci înscrie al doilea său gol.
Min. 15: Din a patra încercare, Cristina Neagu înscrie primul ei gol al acest European, unde este golgheterul all-time al turneelor finale, cu 238 de goluri (cu tot cu acesta) la 6 campionate europene la care a participat.
Min. 15: Eliza Buceschi înscris și scorul devine 4-8.
Min. 11: Cristina Lazlo înscrie pentru România.
Min. 11: Nemțoaicele se distanșează la 6 goluri diferență. Este 1-7 după ce Naidzianavicius înscrie de la 7 metri.
Min. 7: Primul gol pentru România e marcat de Ostase.
Min. 5: Este 2-0 pentru Germania, după câteva atacuri ratate ale tricolorelor.
Min. 2: Nemțoaicele deschid scorul prin Bolk.
Min. 1: Începe meciul.
Cristina Neagu & CO vor debuta la ediția 2020 a Campionatului European de handbal feminin în compania Germaniei, în arena Sydbank din Kolding. România este considerată outsider în confruntarea cu nemțoaicele, în ciuda faptului că s-a impus în ultimele șase confruntări directe.
Galerie Foto
- Campionatul European de handbal feminin e transmis de canalele Digi Sport
LIVE VIDEO | România - Germania, ora 19:00, pe Digi Sport 1.
Nu doar Germania îi va sta în cale României în drumul spre calificarea în fazele superioare ale competiției. După Crina Pintea, depistată pozitiv cu coronavirus înaintea deplasării în Danemarca, după testarea obligatorie efectuată la intrarea în țara nordică, rezultatul pentru Laura Moisă a fost Sars-Cov-2 pozitiv RT-PCR. Jucătoarea a fost izoloată de restul grupului.
Căpitanul echipei naţionale de handbal feminin, Cristina Neagu, consideră că România se prezintă la Campionatul European cu un lot lipsit de experienţă şi că desfăşurarea competiţiei în condiţii de pandemie va face ca performanţa sportivă să treacă pe locul doi.
"Pierderea Crinei Pintea este una imensă în condiţiile actuale, este o componentă de bază a echipei naţionale şi pe lângă golurile pe care le marchează va fi foarte greu să suplinim lipsa ei pe fază de apărare. E clar că avem o echipă destul de neexperimentată la acest Campionat European, nu trebuie să ne ascundem după deget. Cel puţin centrul apărării la acest Campionat European va fi format din nişte jucătoare care au jucat puţin sau deloc pe poziţia aceea.
Va fi greu, dar mergem la drum cu ce avem, vom încerca să ne încurajăm una pe cealaltă şi să formăm un grup cât mai unit pentru a suplini absenţele şi carenţele pe care le avem în acest moment. E clar că în condiţiile actuale cumva performanţa sportivă pică pe locul doi, pentru că şi noi, jucătoarele şi staff-ul, toată lumea, este îngrijorată de acest virus", a declarat Cristina Neagu, înaintea plecării în Danemarca.
- După jocul de astăzi contra Germaniei, România va juca pe 5 decembrie cu Polonia, iar pe 7 decembrie în compania cu Norvegiei.
LIVE VIDEO | România - Germania, ora 19:00, pe Digi Sport 1. Componenţa echipei României
- Portari: Denisa Dedu (CSM Bucureşti), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica), Ana-Maria Măzăreanu (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud);
- Extreme dreapta: Laura Moisă (CSM Bucureşti), Sonia Seraficeanu (CS Minaur Baia Mare);
- Extreme stânga: Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud), Ana Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău), Alexandra Dindiligan (HC Zalău);
- Centri: Eliza Buceschi (CS Rapid Bucureşti), Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Ana-Maria Ţicu (SCM Craiova), Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare);
- Interi dreapta: Laura Popa (CS Rapid Bucureşti), Ana-Maria Savu (SCM Craiova);
- Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Anca Polocoşer (CS Minaur Baia Mare);
- Pivoţi: Lorena Ostase (CSM Slatina), Alexandra Subţirică-Iovanescu (SCM Gloria Buzău)
- Staff: Bogdan Burcea - antrenor principal, Robert Licu - antrenor secund, Jaume Fort Mauri - antrenor cu portarii, Ştefan Ciuntu - preparator fizic, Ioan Radu Cheregi - analist de performanţă, Florin Ciocoiu - medic, , Valentin Cucu - kinetoterapeut, Lavinia Vlangar - kinetoterapeut, Nicoleta Alexandrescu - Team manager, Doru Costică - Media Manager.
Etichete: romania - germania , cristina neagu , romania campionatul european , romania euro 2020 , campionatul european handbal danemarca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții