Suma primită de Sandra Izbașa în fiecare lună de la statul român
articol scris de Digi Sport31.08.2023, 09:26
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sandra Izbașa (33 de ani) s-a retras din activitatea de gimnastă pe data de 10 aprilie 2014, dar în prezent lucrează ca antrenoare în cadrul clubului CSA Steaua.
Galerie Foto
Renta viageră primită de Sandra Izbașa din partea statului român
Sandra are în palmares două medalii olimpice, aur la sol (Beijing 2008) și aur la sărituri (Londra 2012), dar și cinci titluri europene şi un argint mondial. Fosta sportivă, în vârstă de 33 de ani, s-a retras din activitatea de gimnastă în 2014.
Pentru medaliile câștigate în timpul carierei de gimnastă, Sandra Izbașa primește și o remunerație din partea statului român.
Concret, fosta sportivă încasează lunar suma de 16.635 de lei sub formă de rentă viageră, conform Agenției Naționale pentru Sport.
Suma pe care Sandra Izbașa o primește în acest moment este maximumul pe care o poate oferi statul român unui fost sportiv pentru rezultate excepționale sun tricolor.
Sandra Izbașa s-a căsătorit. Imaginile de la eveniment și reacții
Galerie Foto
Fosta gimnastă Sandra Izbașa și Răzvan Bănică (31 de ani) s-au cununat, exact în ziua în care au împlinit trei ani de când s-au cunoscut.
”Un moment foarte special şi ne bucurăm din suflet că am putut să luăm parte la acestă slujbă minunată şi că suntem căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu!
Astăzi ne-am dorit să fie ziua noastră, pentru că exact acum trei ani noi ne-am cunoscut. Şi am zis să lăsăm emoţiile la hotel şi să ne simţim extraordinar de bine.
Abia aşteptăm să ne bucurăm,să ne distrăm, să fim extraordinar de energici şi să-i bucurăm pe toţi cu ceea ce am pregătit noi un an de zile, destul de intens”, a declarat Sandra Izbașa, la ieșirea din biserică, în ziua nunții.
”Am încercat să ne odihnim cât de mult am putut, însă emoţiile nu ne-au lăsat să o facem până la capăt. Dar suntem foarte bine, suntem împliniţi şi recunoscători lui Dumnezeu că suntem aici, împreună, alături de toţi cei dragi, şi vă mulţumim!
(Reporter: Cum ai reacţionat când ai văzut-o îmbrăcată aşa?) Eu ştiam cum va arăta rochia, dar nu ştiam varianta finală. Chiar dacă aş fi ştiut-o, momentul pe care l-am trăit astăzi când am văzut-o a fost unic şi irepetabil”, a spus și Răzvan Bănică.
Etichete: sandra izbasa , renta viagera sandra izbasa , bani statul roman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții