Sabrina Voinea și-a decis viitorul! ”Îmi place foarte mult”
articol scris de Digi Sport12.09.2024, 15:15
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sabrina Voinea (17 ani) a fost prezentă, miercuri seară, la premierea olimpicilor de către Președintele României, Klaus Iohannis, găzduită de Palatul Cotroceni.
- Video Exclusiv Adrian Mutu nu s-a putut abține, după ce a văzut în direct gafa de proporții făcută de Klaus Iohannis
Sabrina Voinea va continua în gimnastică
Galerie Foto
Gimnasta, care nu a obținut medalie la Paris, însă este tratată ca o medaliată olimpică, având în vedere că mulți specialiști au transmis că a fost depunctată pe nedrept în finala de la sol, a spus la final că a decis să continue în gimnastică.
Voinea așteaptă între timp și verdictul celor de la TAS, dar a precizat că în perioada de vacanță a realizat că nu și-a pierdut deloc din atracția față de gimnastică.
”A fost o vacanţă foarte frumoasă. M-am relaxat. Sunt mai bine. Mă bucur că am intrat în sala de gimnastică. Eu îmi doresc foarte mult să continui să fac gimnastică pentru că îmi place foarte mult.
E sportul meu preferat şi nu m-aş vedea fără gimnastică.
Acum o să aştept răspunsul de la tribunal, îmi doresc să fie un răspuns pozitiv pentru că eu ştiu foarte bine că am fost foarte bună în arenele sportive. M-am mai liniştit un pic”, a spus Voinea, la final.
Sabrina Voinea, printre sportivii decorați de președintele Klaus Iohannis
La Palatul Cotroceni, Sabrina Voinea a apărut cu o coafură total diferită de cea avută la Paris, după cum se poate vedea în galeria foto de mai jos.
Tânăra gimnastă a purtat extensii de păr și a avut cozi afro la Palatul Cotroceni.
După ce numele i-a fost strigat, Sabrina Voinea s-a îndreptat către președintele României, a luat medalia și i-a spus ”Mulțumesc” lui Klaus Iohannis.
Sabrina Voinea a făcut apel la TAS după Jocurile Olimpice de la Paris, dar nu a avut câștig de cauză în scandalul medaliei de bronz de la sol, primită inițial de Jordan Chiles, dar acordată Anei Bărbosu după procesul de la Laussane.
Fiica și eleva fostei mare gimnaste Camelia Voinea nu a renunțat, însă, și a decis să facă recurs la Tribunalul Federal Elvețian. Solicită acordarea a trei medalii de bronz pentru finala de la sol, pentru ea, Ana Bărbosu și Jordan Chiles.
Etichete: klaus iohannis , sabrina voinea , sabrina voinea jocurile olimpice , sabrina voinea gimnastica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții