În afară de Euro 2020 s-au amânat și Europenele de gimnastică, atât la feminin cât şi la masculin
17.03.2020, 16:04SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În afara lui Euro 2020, tot azi s-a decis și amânarea Campionatelor Europene de gimnastică, feminine şi masculine, programate în lunile aprilie şi mai.
O decizie finală, legată de data reprogramărilor, va fi luată. cel mai probabil, la finalul lui aprilie.
Forul european de profil (UEG) a anunţat, marţi, amânarea mai multor evenimente majore, programate în următoarele două luni.
Astfel, au fost amânate în vederea reprogramării CE de gimnastică feminină (Paris, 30 aprilie – 3 mai), CE de gimnastică masculină (Baku, 27-31 mai), CE trampolină (Goteborg, 7-10 mai) şi CE gimnastică ritmică (Kiev, 21-24 mai).
UEG a precizat că o decizie în privinţa acestora ar urma să fie luată la finalul lunii aprilie, în acest moment fiind mai importantă protecţia sportivilor şi fanilor în contextul răspândirii pandemiei Covid-19.
Covid-19 a amânat și alegerile pentru FRG! Cine sunt candidații
Federaţia Română de Gimnastică a luat decizia de a amâna alegerile pentru funcţia de preşedinte care urmau să aibă loc, joi, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, din cauza pandemiei de coronavirus.
"Federaţia Română de Gimnastică anunţă amânarea organizării Adunării Generale Ordinare, stabilită pentru ziua de joi, 19 martie 2020, la o dată ce va fi comunicată ulterior, din motive ce ţin de prevenirea epidemiei cu COVID-19. Vom reveni cu informaţii, în funcţie de evoluţia evenimentelor la nivel naţional şi de comunicatele transmise de autorităţile competente în gestionarea situaţiei ", anunţă FRG pe site-ul său oficial.
Carmencita Constantin şi Ioan Suciu sunt cei doi candidaţi care îşi vor disputa preşedinţia Federaţiei Române de Gimnastică după ce dosarele lor au fost validate de Comitetul Executiv al FRG la 12 martie.
Alegerile pentru FRG erau programate pe 19 martie
Alegerile pentru funcţia de preşedinte erau programate în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Gimnastică din 19 martie (ora 11:00), la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului. Mandatul viitorului preşedinte al FRG va fi valid până anul viitor, în 2021. Federaţia Română de Gimnastică are 56 de membri afiliaţi.
Etichete: europenele de gimnastica , euro 2021 , alegeri gimnastica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții