Federația Română de Gimnastică a anunțat numele propuse pentru funcția de președinte
05.03.2020, 11:39SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Octavian Bellu, Mariana Bitang, Carmencita Constantin, Maria Fumea, Anca Grigoraş şi Ioan Suciu au fost propuşi de structurile afiliate pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, informează, joi, site-ul oficial al FRG.
”Octavian Bellu, Mariana Bitang, Carmencita Constantin, Maria Fumea, Anca Grigoraş şi Ioan Suciu, în ordine alfabetică, sunt nominalizările avansate. Candidaţii vor trebui să-şi depună dosarul de înscriere la Secretariatul FRG până cel târziu miercuri, 11 martie 2020”, se arată în comunicatul Federaţiei Române de Gimnastică.
Dosarele de candidatură depuse vor trece printr-un proces de validare, în baza criteriilor statutare, susţinut în cadrul şedinţei Comitetului Executiv din data de 12 martie. Candidaţii astfel validaţi vor fi supuşi votului în cadrul Adunării Generale ordinare din data de 19 martie.
Andreea Răducan a demisionat din funcția de președinte al FRG
Andreea Răducan a demisionat din funcţia de președinte al FRG la 5 decembrie 2019, motivându-şi decizia prin ratarea calificării loturilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar şi prin lipsa de susţinere din partea Comitetului Executiv în luarea anumitor decizii.
Fosta campioană mondială şi olimpică Andreea Răducan se afla la conducerea FRG din 4 august 2017, ea câştigând atunci scrutinul cu 42 de voturi pentru, unul fiind anulat. Andreea Răducan i-a urmat în funcţie lui Adrian Stoica, acesta fiind preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică timp de 11 ani.
Alegerile pentru funcţia de preşedinte au fost programate în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Gimnastică care va avea loc la 19 martie, de la ora 11:00, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului. Mandatul viitorului preşedinte al FRG va fi valid până anul viitor, în 2021.
Agerpres
Etichete: mariana bitang , andreea raducan , octavian bellu , federatia romana de gimnastica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții