Zidane, pe lista a 3 mari cluburi ale Europei. Unde ar putea să ajungă tehnicianul francez
articol scris de Digi Sport24.10.2021, 12:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Zinedine Zidane (45 de ani ) ar putea să revină în antrenorat, după ce la finalul sezonului trecut s-a despărțit de Real Madrid.
Antrenorul francez este unul dintre cele mai râvnite nume când vine vorba de formațiile cu prestanță care ar putea să aibă nevoie de un nou tehnician.
Zidane, pe lista mai multor forțe ale Europei
Rămas fără angajament după ce a decis să părsească din nou pe Real Madrid, Zinedine Zidane este totuși un antrenor cu un CV impresionant având în vedere performanțele pe care le-a reușit la "galactici".
Marca anunță că Zizou este în vizorul mai multor formații de top, printre acestea numărându-se Manchester United, PSG sau Newcastle. Totuși, doar ultima nu are momentan antrenor, însă situația se poate schimba în orice moment, chiar și pentru primele două, în funcție de rezultate.
Ole Gunnar Solskjaer nu prea s-ar mai bucura de credit, astfel că ”CR 7” i-ar fi făcut deja lobby lui Zinedine Zidane (49 de ani), pe care-l cunoaște din perioada Real Madrid.
Presa din Spania susține chiar că tehnicianul francez ar fi și purtat o primă rundă de negocieri cu diriguitorii lui United, în pauza competițională.
"Zidane poate să aibă echipa pe care și-o dorește. Este o opțiune care a apărut în pauza competițională. PSG s-a interesat de el, l-au dorit întotdeauna.
L-a vrut și Newcastle, dar în perioada cu meciurile naționalelor, a fost sunat de Manchester United, pentru a-l înlocui pe Solskjaer. Persoana care a garantat pentru el și care l-a recomandat conducerii este Cristiano Ronaldo", susțin și cei de la express.co.uk.
Manchester United vrea să-l dea afară pe Ole Gunnar Solskjaer
Manchester United nu a câștigat niciunul dintre ultimele trei meciuri disputate în campionat, iar ultimele rezultate i-ar putea fi ”fatale” antrenorului Ole Gunnar Solskjaer.
Publicația britanică Mirror transmite că oficialii lui Manchester United și-au pierdut răbdarea cu antrenorul norvegian, pe care urmează să-l demită.
Manchester United avea ambiții mari pentru acest sezon, fapt dovedit și de transferurile din vară, când au fost aduși Raphael Varane, Jadon Sancho și Cristiano Ronaldo, dar rezultatele dorite nu au apărut și, după opt etape de Premier League, echipa este deja la cinci puncte în spatele liderului Chelsea.
Pentru a încerca să salveze sezonul și să rămână cu șanse la câștigarea primului titlu în Anglia din 2013 încoace, șefii lui Manchester United vor să-l demită pe Ole Gunnar Solskjaer în viitorul imediat apropiat.
Etichete: psg , manchester united , newcastle united , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții