"Zidane a spus 'DA'!" Antrenorul Realului și-a dat acordul pentru transferul lui Hazard. Anunțul făcut de AS
10.04.2019, 10:32Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Transferul lui Eden Hazard la Real Madrid a intrat în linie dreaptă. Cel puțin asta susțin cei de la AS, care spun că jucătorul, Real Madrid și Zinedine Zidane și-au dat acordul pentru transfer. "Zidane a spus 'DA'", au titrat cei de la AS.
A mai rămas o singură piedică în calea transferului lui Hazard la Real Madrid: Chelsea, care încă nu și-a dat acordul pentru transfer. Totuși, tehnicianul celor de la Chelsea, Maurizio Sarri, s-a arătat pesimist când a fost întrebat de viitorul starului belgian pe Stamford Bridge, care mai are contract până în 2020.
Cei de la Chelsea vor să primească 116 milioane de euro pentru Hazard, însă Real vrea să profite de faptul că jucătorul își dorește să vină la Madrid și vrea să ofere 80-90 de milioane de euro.
Hazard a refuzat prelungirea contractului cu Chelsea
În schimb, Hazard s-a mulţumit să declare că este concentrat până la finalul sezonului pe cele două obiective sportive ale clubului.
"Vreau să terminăm între primele patru şi să mergem cât mai departe în Europa League", unde Chelsea va întâlni joi echipa Slavia Praga în prima manşă din sferturile de finală.
Hazard a refuzat pentru moment să-şi prelungească înţelegerea cu Chelsea, care expiră în iunie 2020, şi nu şi-a ascuns dorinţa de a ajunge într-o zi la Real Madrid.
Eden Hazard l-a depășit pe Cristiano Ronaldo
Eden Hazard a reușit o dublă de senzație în partida cu West Ham și l-a depășit pe Cristiano Ronaldo în topul celor mai buni marcatori din Premier League. Astfel, starul belgian a ajuns la cota 85 de goluri marcate, cu unul mai mult decât Cristiano Ronaldo.
Etichete: chelsea , real madrid , eden hazard , zinedine zidane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții