Video Vlădoiu îşi aminteşte cum a fost primit în ţară după CM din 1994: "Mă înjurau de la încălzire"
12.06.2018, 11:43SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jean Vlădoiu şi-a amintit la "Digi Sport Matinal" momentele delicate de după Mondialul din 1994, când a primit cartonaşul roşu, în meciul României cu Elveţia, pierdut cu 1-4, la numai trei minute după ce fusese introdus pe teren.
"Şi mie mi-a fost greu în 1994, când am luat un roşu. După ce m-am întors, la meciurile de pregătire am avut parte de înjurături non-stop, de la încălzire până în minutul 90, nu îi interesa pe suporteri dacă Rapidul câştigă sau pierde. Trebuie să te lupţi cu asta, să treci peste orice înjurătura, apostrofare din tribună, nu trebuie să le bagi în seamă. Dacă te văd că munceşti şi dai totul pentru echipă, mai devreme sau mai târziu suporterii te apreciază. Eu am trăit momente extraordinar de frumoase în Giuleşti, extrem de intense, care m-au marcat pe viaţă", a povestit Vlădoiu la Digi Sport Matinal.
Introdus în minutul 70 al partidei de la Detroit, Vlădoiu a fost eliminat în minutul 73, iar selecţionerul Anghel Iordănescu a decis să îl trimită acasă pe atacantul aflat în acel moment la Rapid.
Ajuns acum la 49 de ani, fostul atacant al Stelei, Rapidului, lui Dinamo, FC Argeş, Universităţii Craiova şi celor de la UTA a jucat 28 de meciuri şi a marcat două goluri pentru naţionala României.
VIDEO AMINTIRILE LUI VLĂDOIU
Etichete: vladoiu , jean vladoiu , vladoiu mondial 94 , vladoiu eliminare mondial 1994 , vladoiu romania elvetia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții