Un stadion din România și-a schimbat denumirea în această săptămână. Cum se va numi
articol scris de Digi Sport21.12.2022, 19:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Autoritățile din Târgu Jiu au decis ca, începând de luni, arena din oraș să poarte un alt nume. Până acum, stadionul era cunoscut sub denumirea de ”Municipal – Tudor Vladimirescu”.
Cum se va numi de acum înainte stadionul din Târgu Jiu
Dată în folosință în anul 2019, noua arenă din Târgu Jiu a organizat destul de rar meciuri din Liga 1. U Craiova 1948 a fost clubul care a mai evoluat pe acel stadion în ultima perioadă, atunci când pe "Ion Oblemenco" au existat alte evenimente sau fie a fost schimbat gazonul.
De pe data de 19 decembrie, stadionul din Târgu Jiu îi va purta numele Constantinei Diță (52 de ani), născută în Gorj. Fosta atletă a obținut o medalie olimpică la Beijing, în anul 2008, în proba de maraton.
”Din acest moment, Stadionul Municipal – Tudor Vladimirescu va purta numele singurei noastre campioane olimpice: Constantina Diţă. Știu sigur că Tudor Vladimirescu reprezintă mult pentru istoria națională, cu atât mai mult pentru istoria municipiului Târgu Jiu, dar sunt convins că, legat de sport, trebuia să-l alegem pe cel mai performant sportiv pe care l-a dat județul Gorj în ultimii 100 de ani.
Atunci când ne raportăm la o campioană olimpică, cred că lucrurile nu mai necesită foarte multe discuții”, a spus Marcel Romanescu, primarul orașului Târgu Jiu.
Ce a spus Constantina Diță
”Pe acest stadion am început sportul de performanţă. Aici m-a descoperit primul antrenor, Mircea Zorilă. Dânsul mi-a îndrumat paşii spre performanţă. Vreau să mulţumesc tuturor antrenorilor care au făcut parte din viaţa mea de sportiv, pentru că de la fiecare am avut ceva de învăţat.
Visul meu s-a îndeplinit în 2008, la 38 de ani, când am obţinut aurul olimpic. Târgu Jiu, pentru mine, înseamnă tot. Familia mea este aici. Mă întorc mereu, cu drag acasă, pe meleagurile Gorjului. Deşi am fost contactată să reprezint Statele Unite ale Americii (n.r. s-a antrenat în Colorado mai bine de un deceniu), mi-am dus cariera, până la sfârşit, reprezentând România”, a declarat fosta atletă, Constantina Diță.
Totul despre noul stadion din Târgu Jiu
Galerie Foto
Construcția noii arene a demarat în noiembrie 2015 și urma să fie inaugurat pe finalul lui 2016, dar totul a trenat, urmând amânări după amânări, deși era gata încă din iunie 2017.
"Tentative" de inaugurare au mai fost în iunie 2018 și în noiembrie 2018, însă de fiecare dată s-a constatat că mai e nevoie de unele lucrări sau amenajări. În cele din urmă, recepția la nou stadion a fost făcută și noua arenă a primit și omologare pe 17 octombrie 2019.
- 12.518 locuri are noul stadion. Dintre acestea, există 18 loje cu 204 locuri, iar 240 de locuri sunt pentru presă și cu 72 de locuri pentru persoane cu dizabilitati. Stadionul este dotat și cu o sală de conferințe de 76 de locuri și cu 3 studiouri TV.
- Stadionul beneficiază și de un hotel cu 38 de camere.
- Parcare de 150 de locuri în subteran și 6 locuri pentru autocare.
- 67,383 de metri pătrati are construcția stadionului.
- 18.000 de metri cubi de beton s-au folosit la ridicarea stadionului.
- 2.500 tone de oțel s-au utilizat.
- 2.000 de lucși are instalația de nocturnă.
- 5 terenuri cu iarbă cuprinde complexul.
- 28-30 de milioane de euro a costat stadionul.
Etichete: stadion targu jiu , nume stadion romania , stadionul ”municipal – constantina diță”
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții