Un nou episod din procesul pentru marca Steaua: ce a solicitat FCSB + ce urmează la Curtea de Apel
articol scris de Digi Sport06.02.2024, 23:46
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Miercuri, 7 februarie, de la ora 12:00, la Curtea de Apel din București va începe procesul privind anularea mărcilor Steaua.
Se reia procesul privind marca Steaua
Concret, în anul 2019, CSA Steaua fost decăzută din dreptul de a folosi patru mărci, iar FCSB a dat în judecată și a cerut anularea tuturor mărcilor deținute de formația din Ghencea.
"Militarii" au contestat decizia la ÎCCJ, care a retrimis dosarul la Curtea de Apel. Ulterior, a urmat un termen la începutul lunii noiembrie a anului 2023, însă totul a fost amânat pentru data de 7 februarie 2024.
Mai exact, procesul pentru marcă va fi luat de la capăt, iar CSA Steaua ar putea rămâne fără nicio marcă, dar, în același timp, le poate avea pe toate.
Gigi Becali spunea că CSA va pierde marca ”Steaua”
În trecut, patronul FCSB-ului îi acuza pe cei de la CSA Steaua de ”înșelăciune” și explica ce îl face să creadă că nici CSA nu va mai putea folosi la fotbal marca ”Steaua București”.
”O să vedeți cât de curând că CSA nu o să mai aibă voie să folosească numele la fotbal. Ei au înregistrat cu rea credință. A descoperit avocatul un act și trebuie să îl ceară instanța. După ce îl validează instanța putem să facem revizuire.
Ei atunci au vrut să înregistreze marca, dar le-au respins-o pentru că li s-a zis că se creează confuzie cu noi, cu Steaua de atunci. Au făcut recurs și s-a anulat.
După au revenit, așa ceva nu s-a văzut la OSIM. Nu, e hotărâre! Atunci ei au venit și au spus că ei nu fac fotbal, fac alte sporturi. Talpan a semnat. Apoi vine tot Talpan și face fotbal, înșelăciune.
Cât de curând se va vedea și se va anula marca. Se va vedea că ei au făcut-o cu rea credință. Acum nici nu mai promovează pe merit sportiv, ai văzut? Nici în play-off nici nu intră, vai de capul lor. Așa face Domnul la mizerii”, a declarat Gigi Becali.
Etichete: csa steaua , curtea de apel , marca steaua , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții